Geanta Înțelepciunii

L-am cunoscut atunci când sufletul meu își căuta alinarea. L-am cunoscut atunci când Universul a vrut să-mi dea ocazia să evoluez, să mă împlinesc ca suflet, ca spirit și ca om. Deși nu am vrut să-l accept în viața mea, azi sunt fericită că l-am lăsat să-mi calce pragul. L-am lăsat să mă cunoască cu toate defectele, cu toate calitățile și cu întreg trecutul plin de aventuri pe care îl port în cârcă. Practic, mi-am dezgolit sufletul de toate păturile care îl acopereau, ascunzându-l, doar pentru ca el să mă vadă așa cum sunt: un spirit fără formă, fără gânduri, doar cu o energie care vibrează atunci când o întâlnește pe a lui.

Dintre toate păturile care mă acopereau, cea a rușinii a fost cea pe care am dat-o jos cel mai ușor. Ea m-a ascultat de fiecare dată când am ajuns într-o situație în care am vrut să renunț la inhibiții. Însă ceea ce urmează întotdeauna după ea, e o luptă dură și aproape interminabilă între mine și celelalte pături: pătura încăpățânării, pătura tristeții, pătura aroganței, pătura geloziei și multe alte pături înrudite cu acestea. Se lipesc una peste alta, acoperindu-mi sufletul, iar eu mă străduiesc zilnic să le dau jos. În final după ce am reușit să scap de toate, rămâne ultima care e și cea mai mare dar și cea mai grea: pătura ego-ului , adică pătura mamă din care se nasc toate celelalte pături intermediare.

Deși mi-a fost greu, am luptat până când am reușit să dau jos toate păturile și sufletul meu a rămas dezgolit. L-am îmbrăcat frumos, ca de sărbătoare, cu rochia iubirii, pantofii fericirii și geanta întelepciunii. În ea se află toate cunoștiințele și învățăturile vieții, tot ceea ce ar trebui să afle un om pentru ca sufletul lui să evolueze. Singura problemă e că geanta asta are un lacăt, iar eu i-am pierdut cheia. Poate am uitat s-o aduc cu mine din cealaltă viață sau poate a ajuns înaintea mea în viața asta și eu trebuie să o găsesc. Oricum e foarte vicleană și se joacă cu mine de-a v-ați ascunselea deși știe cât de important e pentru mine să pot deschide geanta asta.

În fine, mi-am îmbrăcat sufletul de sărbătoare și l-am trimis la întâlnire cu sufletul lui. Mi-a fost atât de dor de el! Nu îl mai văzusem din viața anterioară și chiar eram curioasă sub ce formă îmi va apărea de data asta. Îmi place mult sufletul lui și sper să ne mai întâlnim și în viețile viitoare.Poate împreună ne va fi mai ușor să găsim cheia pentru geanta mea. Dacă cumva una dintre păturile de pe sufletul meu a ascuns-o? Cu ele nu știi niciodată la ce să te aștepți! Ciudată treabă mai e și cu păturile astea! Când credeam că am scăpat de ele… ce credeți? M-au ajuns din urmă! Abia câteva minute a putut sufletul meu să stea la întâlnire cu sufletul lui, că ele au și venit. Eh, dar stați! Nici păturile lui nu s-au lăsat mai prejos.

Mă tot gândesc cum ar fi să le dăm foc într-o zi?! Să dispară și să nu ne mai deranjeze niciodată! Am încercat eu să le rup sau să le tai, însă nu funcționează. Sunt mult prea rezistente. Cred că în geanta înțelepciunii e scrisă și soluția la problema asta: Cum să scapi de pătura ego-ului și celelalte pături născute din ea? Of, îmi cer scuze acum, dar oricât de mult îmi place să povestesc cu voi, nu mai pot să rămân. Sunt foarte obosită pentru că azi am cărat din nou toate păturile peste mine. O să vorbim altădată când reușesc să fiu iar eu, dezbrăcată de tot ce nu îmi aparține și pune stăpânire pe mine fără să vreau.

P.S.: Dacă vedeți pe undeva cheia de la geanta înțelepciunii, anunțați-mă și pe mine, vă rog!

 

Cine suntem si ce rol avem?

Simt și cred tot mai mult că noi nu suntem nici mintea noastră, nici trupul nostru. Că nu ne identificăm deloc cu numele pe care îl purtăm, cu religia de care aparținem sau cu naționalitatea pe care am primit-o. Nu contează ce meserie avem, cum ne îmbrăcăm sau ce diplome am acumulat. La fel cum nu contează nimic din ceea ce este material pentru că toate lucrurile materiale sunt și efemere. Nimic din ce deținem în viața asta nu ne-a aparținut înainte de a ne naște și nimic din ceea ce deținem nu vom lua cu noi când ple
căm de aici. Singurul lucru care contează, care ne însoțește mereu și care reprezintă cu adevărat ceea ce suntem noi este sufletul. Cred că sufletul este o energie, fără formă, fără culoare, o energie care cândva a fost pură și care cunoștea iubirea și bunătatea cu adevărat. Probabil ceva s-a întâmplat la un moment dat pentru că am uitat cu toții să apreciem aceste valori și le-am uitat semnificația reală. De aceea, sufletele s-au încarnat, au luat o formă fizică și au început să experimenteze viața cu frumusețile ei, cu greutățile ei pentru a învăța diferența dintre minte, trup și suflet.

Trupul este doar un ambalaj pe care îl folosim pentru a putea fi ceva mai mai vizibil decât o energie și pentru a acționa în societatea lumească. Mintea este cea mai mare ispită a noastră, este cea care ne îngrădește și care ne dictează să facem alegeri din EGO și nu din suflet. EGO-ul aduce cu el tot ceea ce este rău și dăunător evoluției noastre spirituale. EGO-ul ne creează multe probleme care nu există în realitate însă ne face să credem asta, EGO-ul ne face să reacționăm urât cu furie și mânie față de oameni care de cele mai multe ori nu merită acest tratament. EGO-ul dă naștere la invidie, gelozie, frică, violență, furt, minciună, lașitate, orgoliu și vanitate. Ego-ul desparte oamenii și limitează sufletul în a-și urma parcursul spiritual de care are nevoie. EGO-ul nu este parte din noi și totuși este prezent cu noi mereu. Este acolo pentru a ne ispiti ori de câte ori nu suntem atenți și nu reușim să-l ignorăm. EGO-ul este cauza tuturor lucrurilor rele de care avem parte în fiecare viață pe care o trăim. Cu cât îi permitem mai mult să ne controleze gândurile și acțiunile, cu atât mai mult vom stagna și nu vom învăța niciuna din frumoasele lecții pe care viața ni le oferă.

Dacă trăim o viață în care nu am reușit să facem niciun pas în față din punct de vedere spiritual, în care nu am reușit să ne apropiem un pic mai mult de ceea ce suntem noi cu adevărat, am trăit degeaba. Indiferent cât de scurtă sau lungă a fost viața, indiferent cât de sănătos ne-am menținut trupul, indiferent cât de săraci sau bogați am fost, indiferent ce meserie am practicat, cărei religii am aparținut, în ce țară și sub influența cărei culturi am trăit… dacă nu am învățat niciuna din lecțiile spirituale viața este egală cu 0. De aceea, sufletul nostru se reîncarnează într-un alt trup și începe o viață nouă care are același scop: evoluția sufletului, descoperirea iubirii și bunătății, valorile care ne definesc energia, valorile divine cu care suntem una.

Tot ceea ce ni se întâmplă în viață este pentru că merităm. Chiar dacă ni se pare că suntem nefavorizați pentru că trecem prin situații dificile, trebuie să înțelegem că toate au o lecție pentru noi și totul se întâmplă pentru ca noi să fim mai buni. Trebuie să privim fiecare viață ca pe un cadou, ca pe o nouă oportunitate de a evolua. Cu cât ne eliberăm mai mult de mintea noastră și ne ascultăm sufletul, cu cât iubim mai mult, cu cât iertăm mai mult, cu atât mai mult vom atrage energie pozitivă asupra noastră care ulterior se va reflecta prin bucurii, dorințe împlinite, sănătate, succes și fericire. Însă dacă ne lăsăm conduși de mintea și EGO-ul nostru, dacă suntem invidioși, dacă suntem răutăcioși, dacă nu știm să primi lecțiile frumoase pe care viața ni le oferă, vom aduna în noi o energie negativă care ne va aduce boli, suferințe, eșecuri și în final moarte. Există un film care prezintă foarte bine ceea ce se întâmplă cu sufletele noastre după ce murim și pe care vi-l recomand cu drag: Nosso lar. Una dintre ideile punctate foarte bine în acest film este că orice om care moare din cauza unei boli sau suferințe se sinucide pentru că el însuși și-a provocat moartea prin acțiunile pe care le-a făcut de-a lungul vieții. Știu că mulți oameni care au pierdut pe cineva drag din cauza unei boli mă vor contrazice deoarece nu vor putea fi obiectivi însă eu cred foarte mult în karma și mai ales în ceea ce simt. Și simt că dormim așa cum ne așternem și nu putem culege altceva decât ceea ce am semănat.

De aceea, vă invit să reflectați asupra sufletului vostru, asupra a ceea ce sunteți cu adevărat dincolo de forma fizică, să vă autoanalizați și să vă observați mintea și felul în care ea încearcă să vă conducă pe un drum greșit. Ascultați-vă sufletul, fiți veseli, iubiți mult, găsiți pacea interioară dinăuntrul vostru, împărtășiți bunătatea cu toți cei din jur și atunci veți cunoaște fericirea adevărată. Viața este foarte frumoasă doar că puțini dintre noi știm să privim cu ochii sufletului și nu cu cei ai minții!

Relația perfectă se construiește în timp

Nu putem avea o relație perfectă decât atunci când conștientizăm și acceptăm faptul că nu există oameni perfecți. Foarte mulți dintre noi așteptăm să găsim acel partener care să fie așa cum ni l-am imaginat și care să ne facă să tresărim, să simțim fluturi în stomac. Foarte mulți dintre noi ne concentrăm pe aspectele fizice și/sau materiale atunci când ne căutăm sau ne alegem partenerul de viață. Foarte mulți dintre noi avem impresia că într-o relație trebuie să fie armonie de la început, de aceea dacă apar mai multe neînțelegeri care dau naștere la certuri considerăm că nu ne aflăm în relația care trebuie și că nu ne potrivim cu partenerul ales, motiv pentru care se ajunge la despărțire.

E foarte trist că mulți dintre noi alegem să renunțăm atunci când obstacolele apar în loc să luptăm pentru relația perfectă pe care ne-o dorim. Degeaba alegem calea ușoară, adică de a fugi de obstacole în căutarea a ceva perfect, a idealului mult visat, pentru că ne amăgim singuri. Nu vom primi niciodată relația perfectă pe tavă ca o friptură rumenită și delicioasă ca la restaurant. O vom primi doar atunci când o vom construi. Nu o putem cumpăra și nici nu o poate construi altcineva în locul nostru. Un partener bun și iubitor ne poate încuraja, ne poate învăța și ne poate fi exemplu. Însă el nu va putea lupta singur pentru a construi relația noastră. O va face pentru o vreme, dar la un moment va ajunge la limită. Și atunci va trebui să compensăm noi dacă am învățat ceva în acea relație.
Nu există nepotrivire de caracter într-o relație, există doar lene și nepăsare din partea ambilor sau unuia dintre parteneri. Pentru că atunci când îți pasă cu adevărat lupți pentru ceea ce îți dorești. Îndrăzniți să fiți mai buni, îndrăzniți să iubiți mai mult, să iertați mai ușor, îndrăzniți să construiți relația la care visați. Din proprie experiență vă spun că se poate pentru că eu mi-am construit relația de vis!

Pentru a construi relația perfectă este nevoie de o comunicare deschisă și sinceră. Atunci când apare o neînțelegere comunicarea o va rezolva. Supărările nu aduc nimic bun, ci dimpotrivă ne face să adunăm frustrări în interiorul nostru care vor erupe la un moment dat precum un vulcan. Datorită comunicării putem afla dorințele celuilalt, nemulțumirile lui și ce i-ar plăcea să schimbăm la noi, la fel cum și noi ne putem exprima părerea vizavi de comportamentul celuilalt. Pentru a construi relația perfectă trebuie să renunțăm la orgoliu, să conștientizăm influența ego-ului asupra noastră și să ignorăm tot ceea ce vine din direcția respectivă. Pentru a construi relația perfectă trebuie să ne cerem iertare atunci când greșim și să iertăm atunci când celălalt greșește. Trebuie să dăruim mai mult decât primim și trebuie să punem iubirea mai presus de tot. Când aceste lucruri se întâmplă, relația se transformă dintr-o sămânță într-un copac mare, frumos și roditor. Copacul iubirii dintre două suflete care au construit în loc să aștepte sau să distrugă.

Fie ea o relație de dragoste, de prietenie sau de altă natură, relația perfectă se construiește în timp.

Oamenii pe care îi întâlnim nu sunt altceva decât oglinda noastră!

Întâlnim pe parcursul vieții tot felul de oameni: oameni mai buni, oameni mai răi, oameni inteligenți, oameni cu bun simț, oameni mai puțin educați, oameni supărăcioși, oameni triști, oameni fericiți, oameni recunoscători, oameni care iartă, oameni care dezamăgesc, oameni care ajută, oameni ambițioși, oameni leneși, oameni iubitori și oameni care ne motivează.

Chiar dacă uneori pare greu de crezut, întâlnim oamenii pe care i-am dorit, oamenii pe care îi merităm și oamenii de care avem nevoie. Fiecare suflet cu care interacționăm este menit să ne învețe ceva și să ne marcheze viața într-un anumit fel. Iar de cele mai multe ori, oamenii pe care îi întâlnim sunt oglinda noastră pentru că fiecare dintre ei reflectă o părticică din noi. Oamenii ne reflectă atât calitățile, cât mai ales defectele pentru a ne face conștienți de acestea și pentru a ne motiva să le corectăm.

Atunci când ceva vă deranjează la cei din jur, gândiți-vă prima dată care ar putea fi motivul pentru care acei oameni au apărut în viața voastră și ce ați putea învăța de la ei. În loc să vă supărați pe ei și să considerați că aveți parte de ghinion întâlnind mereu un anumit tip de oameni, tratați situația cu detașare și seninătate și încercați să vă autoanalizați. S-ar putea să constatați că nu ați întâlnit altceva decât ceea ce ați avut nevoie pentru a vă dezvolta personal și pentru a face o schimbare în bine în viața voastră. Nu trebuie să petreceți mult timp în preajma oamenilor cu care nu aveți lucruri în comun sau cu ale căror energie nu rezonați, însă puteți să vă căutați reflexia în fiecare om care apare în viața voastră și să acceptați lecțiile de care aveți nevoie.

Dacă sunteți dezordonați veți întâlni oameni cu același defect pentru a conștientiza ca trebuie să vă schimbați. Dacă sunteți deseori irascibili și nu vă cântăriți cuvintele înainte de a le da drumul, veți întâlni oameni care vă vor trata la fel. Dacă gândiți superficial și vă place să judecați acțiunile altora, veți fi judecați la rândul vostru. Dacă sunteți în general triști și aveți o atitudine negativă față de viață, veți atrage același tip de oameni în viața voastră. Însă dacă vă doriți să evoluați, dacă vă preocupă dezvoltarea personală veți întâlni oameni cu aceleași interese. Dacă iertați veți fi iertați la rândul vostru. Dacă vă face plăcere să iubiți și să oferiți bunătate celor din jur, veți cunoaște oameni buni și iubitori. Și cu siguranță, dacă sunteți fericiți și vă bucurați de viață, veți atrage în jurul vostru doar oameni fericiți care emană o energie pozitivă precum a voastră.

Oamenii pe care îi întâlnim nu sunt altceva decât oglinda noastră!

Acolo unde el o așteaptă

Razele soarelui încep deja să străbată încăperea, iar cântecul păsărilor se aude tot mai armonios. Ea se trezește, ca de obicei înaintea lui și, privindu-l cum doarme nu se poate abține din a-i săruta umerii goi în semn de bucurie și recunoștiință pentru că viața le oferă încă o zi în care să se iubească și să mai clădească încă o cărămidă la relația lor. Ea știe că lui îi place să savureze cafeaua cu lapte pe veranda din fața casei însoțiți de croissante pufoase și brioșe cremoase cu cacao. După ce a pregătit totul, îl trezește cu mulți pupici și îmbrățișări și deși el ar vrea să mai doarmă 5 minute, într-un final se lasă copleșit de drăgăleală și o alintă cu gesturi tandre și cuvinte calde. Corpurile lor se împletesc sub cearșafurile albe și fine într-o îmbrățișare eternă, iar în ochii lor se citește fericirea adevărată.

Zilele se scurg repede, bucuriile se înmulțesc și o nouă zi îi găsește în același cămin călduros. El o surprinde cu o ciocolată caldă, o ia în brațe și privesc împreună peisajul din fața casei unde fulgii de nea dansează printre luminițele colorate dând străzilor un aer magic, ca-n povești. Copiii fericiți și curioși se trezesc și dau fuga la pomul împodobit unde știu că îi așteaptă mereu dorințele lor devenite realitate.

Anii trec tot mai repede, iar azi într-o altă dimineață răcoroasă de vară, ea stă la măsuța cu flori de pe aceeași verandă, lângă aceeași cafea uitându-se către cerul senin. Soarele răsare pentru a-i încălzi sufletul singuratic în care plouă de ceva vreme. Ceștile de cafea sunt tot două în fiecare dimineață, dar el nu vine azi. Nu a mai venit demult. De fiecare dată când se uită în oglindă, părul ei alb, ridurile care i-au copleșit fața cândva atât de netedă și ochii ei căprui blânzi și încă fermecători îi reflectă toate amintirile adunate într-o viață și știe că acolo unde o așteaptă el povestea lor continuă și va dăinui la nesfârșit într-o lume mai bună unde iubirea primează și sufletele dansează…

Vreau să fac dragoste cu sufletul tău

Vreau să îți iau sufletul în brațele mele, să-l cuprind, să-l apăr, să-l aduc în mine. Să-l aduc înăuntrul meu, să-mi cunoască sufletul. Să se privească, să-și șoptească, să se deschidă unul spre altul ca doi boboci care înfloresc, seara, pe un leagăn din parc. În liniștea verii, să se îmbrățișeze sufletele noastre. Să se îmbrățișeze și să oprească timpul în loc, luna să vegheze doar asupra lor, stelele să strălucească mai puternic ca oricând și Universul să umple acest moment cu energia cea mai sublimă , pură și vindecătoare. Să ne pansăm sufletele unul altuia cu căldura din inimile noastre. Să ne lipim sufletele laolaltă ca două piese perfecte din puzzle-ul întortocheat al vieții. Să facem schimb de inimi pentru ca atunci când vom pleca undeva, să știm mereu unde trebuie să ne întoarcem. Să știm că oriunde e perechea inimii, e casa noastră. E acasă!

Să-mi devii oglindă, asta vreau! Să mă văd în tine în fiecare zi, să mă cunosc, să mă descopăr, să mă regăsesc. Să fii prietenul meu cel mai bun, să mă asculți, să mă înveți, să mă ridici. Să știi ce simt fără să iți vorbesc, să-mi citești în privire. Să-mi aduci zâmbetul pe buze și sclipirea în ochi! Să mă îndrăgostesc iar de tine în fiecare zi, să adorm în brațele tale în fiecare noapte. Să-mi umpli diminețile cu zâmbete și vorbe dulci, iar razele soarelui să se presară pe umărul gol pe care ți-l sărut. Să-mi fii Lumina, călauza, sa-mi conduci pașii în valsul vieții, iar eu să mă las purtată pe valurile iubirii tale. Să ne bucurăm de viața minunată pe care am primit-o cadou prin a împărți bunătate între noi și în jurul nostru.

La mulți ani iubirii dintre sufletele noastre! De 3 ani încoace, sufletele noastre fac dragoste în fiecare zi și se împletesc frumos devenind un TOT! Tot ceea ce este mai sublim, mai pur și mai luminos!

Cuvintele care rănesc sunt cicatrici pe viață!

Așa cum cu palmele putem mângâia sau putem răni, la fel se întâmplă și cu cuvintele pe care le rostim. Totul depinde de ceea ce alegem noi, în mod conștient sau mai puțin conștient. Există oameni care deși sunt buni ajung să rostească vorbe pe care ulterior le regretă, însă care au apucat deja să aducă durere în sufletul altcuiva. Oamenii pot fi foarte ușor influențați fie de anturajul lor, fie de mintea lor care va lupta mereu de partea egoului. Totuși, înainte de fiecare acțiune și de fiecare vorbă rostită, avem ocazia de a alege dintre bine și rău, însă pentru asta avem nevoie de disciplină și autocontrol pentru a face liniște în mintea noastră și a ne asculta sufletul, singurul care ne va îndrepta mereu înspre a face bine.

Ar trebui să ne cântărim foarte bine cuvintele înainte de a le permite să-și ia zborul. Dacă ceea ce intenționați să spuneți nu este adevărat, nu este necesar sau nu reprezintă o alinare, nu lăsați cuvintele să plece de la voi. Tăiați-le aripile! Înghițiți-vă cuvintele chiar dacă pe moment vi se pare că vă răniți singuri. Veți fi întotdeauna mai câștigați decât dacă răniți pe altcineva, mai ales pe oamenii care nu merită deloc asta. Vorbele odată rostite nu se mai pot lua înapoi, nu se pot șterge cu buretele și nu pot fi uitate. Pot fi doar iertate, dar cicatricea lor va rămâne pentru totdeauna. Și deși se spune că timpul le vindecă pe toate, dacă ești un om bun care a rănit pe cineva, influențat fiind din orișice motive, cu cât va trece mai mult timp, cu atât regretul și durerea vor fi mai mari. Chiar dacă ți-ai cerut iertare, chiar dacă ai fost iertat, dacă ești un om bun te vei gândi întotdeauna că ai rănit ceva ce iubeai, ai rănit o parte din tine deși ai fi putut alege să nu o faci.

Problema cu regretele e că oricât de mari ar fi, timpul nu poate fi dat înapoi: ce am spus e spus, ce am făcut e făcut. De aceea, mă străduiesc să fac alegerile corecte și să nu regret nimic, iar în mare parte chiar reușesc. Există un singur lucru pe care îl regret din toată ființa mea și care, probabil, mă va bântui măcar în viața asta: vorbele neadevărate, răutăcioase, deloc necesare și pe departe de a aduce alinare îndreptate către o prietenă căreia azi aș mai avea să-i spun doar atât: Mădălina, nu cunosc o persoană mai bună decât tine!

Cine e Lebăduța?

Bună tuturor 🙂

Mă numesc Monica, am 23 de ani și momentan locuiesc în Baia Mare. Sunt căsătorită cu un bărbat minunat și îi mulțumesc lui Dumnezeu în fiecare zi pentru că mi-am cunoscut sufletul pereche atât de devreme și pentru că relația noastră e în fiecare zi tot mai frumoasă.

Am creat acest blog pentru că îmi place foarte mult să scriu și îmi doresc să împărtășesc cu voi păreri și evenimente din care să învățăm cu toții. Încă de mică, scriam multe compuneri și citeam foarte multe cărți, iar una dintre cele mai mari dorințe pe care le am în prezent este să public o carte care să surprindă o poveste romantică dar și o aventură SF, la care am început să lucrez deja cu câteva idei de bază. O altă dorință pe care o am este să fac și vloging pentru a fi și mai aproape de voi și pentru a putea împărtăși informații și pe cale vizuală, pentru că există multe lucruri în viață care trebuie trăite (sau văzute) pentru că nu se pot descrie în cuvinte.

Cu toate că viața nu este întotdeauna ușoară, eu aleg să văd că a trece peste greutăți și a face față provocărilor face parte din farmecul vieții și că viața nici nu ar trebui sa fie ușoară pentru ca atunci nu ai mai trăi cu adevărat și nu ai avea ocazia să evoluezi. Eu iubesc viața, privesc fiecare zi ca pe un cadou de la Dumnezeu, o șansă în plus pentru a deveni mai bună și pentru a-mi transforma dorințele în realitate. Încerc pe cât posibil să mă bucur de fiecare moment, de lucrurile simple și sunt foarte recunoscătoare pentru tot ce am. Îmi place să am în jurul meu oameni pozitivi care rezonează cu mine și cu felul meu de a fi, iar din acest motiv pot spune că nu am un cerc foarte mare de prieteni, însă nici nu îmi doresc asta pentru că mereu voi alege calitatea, și nu cantitatea.

De ce am ales să mă asemăn cu o lebăduță? Îmi plac foarte mult lebedele pentru că sunt printre cele mai inteligente păsări, pentru că sunt foarte blânde, pașnice, protectoare și ajută foarte mult alte specii precum peștii hrănindu-i sau îngrijind plantele. Îmi mai plac lebedele și pentru faptul că au oricând curajul să își deschidă aripile, la fel cum îmi place mie să îmi iau avânt și să mă aventurez în viața pe care Universul mi-o oferă. Mă consider o persoană pozitivă, îmi place foarte mult să îi ajut pe ceilalți, mai ales pe copii, bătrâni sau animale care au nevoie de ajutor și îmi place sa am mereu o stare pozitivă,să iubesc, să fiu fericită, iar din aceste motive mă asemăn cu o lebădă și a devenit deja un apelativ de-al meu. Soțul meu mă alintă în fiecare zi spunându-mi lebăduța, așadar acestea sunt motivele pentru care acest blog care devine încet-încet a doua mea casă se numește Swan Stories.

Lebăduța care își ia avânt pentru a se bucura de viața asta minunată poți fi și tu, dacă ai curaj să alegi cu sufletul și nu cu mintea! Alege azi iubirea, prezentul și bucuria! Alege să trăiești cu adevărat!

Vă pup, vă iubesc și vă doresc să descoperiți cât de frumoasă este viața!

Te-am îmbrățișat

Te-am îmbrățișat pentru că știam că vorbele erau în zadar atunci…
Te-am îmbrățișat pentru că știam că prin asta exprim un sentiment pe care cuvintele nu-l vor putea transmite niciodată…
Te-am îmbrățișat pentru că aveai nevoie de un suflet cald…
Te-am îmbrățișat pentru că îmi lipsea același lucru…
Te-am îmbrățișat pentru a încheia tot ceea ce ai trăit până atunci…
Te-am îmbrățișat pentru a pune bazele a ceea ce urma să trăim împreună…
Te-am îmbrățișat din multe motive (pe care atunci nu le cunoșteam), dar cel mai important:
Te-am îmbrățișat pentru că am simțit că-mi doresc din tot sufletul s-o fac!
Te-am îmbrățișat și a fost unul dintre cele mai frumoase momente din viața mea: sincer, curat, liniștit, cald și iubitor. Și mi-ar fi plăcut să rămân acolo mereu!

Nu știu dacă ar trebui să-i mulțumesc destinului, Universului sau lui Dumnezeu, dar știu că oricui i-se datorează faptul că suntem împreună azi, ii sunt foarte foarte foarte RECUNOSCĂTOARE! Mulțumesc, mulțumesc, mulțumesc, mulțumesc, mulțumesc!

Vă doresc vouă, celorlalți, să vă îmbrățișați mult și mereu cu sinceritate! Este una dintre cele mai frumoase forme pe care iubirea o poate lua. Și vă doresc să aveți tot ceea ce visați, înzecit! Și sper să apreciați asta când veți primi: să mulțumiți în fiecare zi, fără a acorda vreo importanță nevoii imediate de a cere și mai mult…

Ciprian, dragul meu,
Te iubesc!
<3

Cine ești cu adevărat?

Cine ești cu adevărat și cât din ceea ce gândești crede sufletul tău?

Fiecare alegere pe care o facem este urmată de efecte negative sau pozitive și de fiecare dată trebuie să ne asumăm în totalitate responsabilitatea pentru acțiunile noastre. Orice gând care apare în mintea noastră ne transmite o emoție care ne face să acționăm conform acesteia. Emoțiile pe care le trăim și alegerile pe care le facem devin obiceiuri sau dependențe. Nu conștientizăm că majoritatea gândurilor nu ne aparțin, nu aparțin sufletului nostru și că tot ceea ce gândim și simțim negativ nu trebuie manifestat.

În mintea noastră se petrece permanent un zgomot, un dialog interior, inutil al cărui scop este de a ne manipula până când ajungem să cedăm și să exprimăm o emoție negativă din care ego-ul nostru se va hrăni din nou pentru a menține acel control asupra minții noastre.

Dacă suferim, dacă relațiile cu cei din jur nu funcționează așa cum ne dorim, dacă cădem mereu pradă aceleiași dependențe trebuie să începem prin a conștientiza că toate emoțiile și acțiunile noastre se pot schimba în funcție de ceea ce gândim. Orice gând negativ trebuie recunoscut și acceptat, dar nu manifestat, ci tratat cu detașare deoarece, fiind negativ, nu ne încarcă cu energie, ci ne-o consumă.

Avem nevoie de curaj și de o anumită disciplină pentru a găsi liniștea interioară și pentru a descoperi ceea ce suntem cu adevărat și minunatele lucruri pe care suntem capabili să le creăm, pentru a reuși să ne opunem dialogului interior și gândurilor negative, pentru a reuși să punem capăt oricărei suferințe din viața noastră. Disciplina interioară se bazează pe deciziile conștiente asupra oricărei acțiuni și pe detașarea față de rezultat. Când începem să acționăm fără a avea așteptări de la celelalte ființe umane și când învățăm să primim orice rezultat cu seninătate, vom acumula o energie pozitivă căreia ego-ul nu se mai poate opune.

Desigur, precum orice altă schimbare, aceasta poate fi realizată doar prin menținerea constantă a disciplinei în orice fel de alegere pe care o facem zi de zi și prin perpetuarea practicii spirituale până când acest mod de viață devine un obicei care ne va scăpa de suferința inutilă și ne va învăța că suntem mai buni și mai puternici decât am crezut până acum.

„Există o stranie și stimulatoare fericire în a acționa deplini conștienți ca și cum fiecare lucru pe care îl facem ar putea fi ultima noastră acțiune pe pământ.”