Diplomele nu reflectă valoarea unui om

Mă amuză și mă întristează în același timp, expresiile de genul: „O să te ia cineva fără o diplomă?”; „Ca să reușești în viață trebuie să ai diplome” sau „Ce-o să te faci fără o diplomă?”. Din păcate ne-am obișnuit cu ideea total eronată conform căreia pentru a avea succes trebuie să trecem prin aproximativ 16 ani de studii (generale + liceale + universitare), prin zeci de materii care nu ne pasionează, prin sute de teste și examene pe baza cărora primim niște note date de persoane mai mult sau mai puțin avizate. Acele note vor avea un rol în obținerea acelor diplome atât de „prețioase” care ne vor folosi apoi pentru a ne angaja într-un domeniu care nu este pe placul nostru, însă este cu siguranță pe placul lumii de unde va veni și verdictul final: „Ai ajuns cineva!” sau „Te-ai realizat!”.

Îmi doresc ca toți elevii și mai ales, toți părinții, să conștientizeze faptul că notele și diplomele obținute în școli nu spun nimic despre valoarea reală a unei persoane. Școala, cel puțin în viziunea mea, ar trebui să fie locul unde în fiecare zi aripile noastre cresc tot mai mult pentru ca la final să ne putem lua zborul singuri, entuziasmați și încrezători în forțele proprii. Școala, însă, în special în România, ne taie aripile și ne îngrădește orizonturile. Școala ne învață să fim competitivi și să ne străduim să fim mai buni decât ceilalți când defapt trebuie să fim mai buni doar decât am fost ieri și să ne comparăm strict cu noi înșine. Școala ne impune multe domenii de studiu ale căror subiecte trebuie să le învățăm forțat fie că ne pasionează sau nu. Din acest motiv, există foarte multe persoane care își descoperă adevăratele pasiuni mult mai târziu în viață sau chiar deloc. Nu ai cum să te cunoști pe tine însuți și nu ai cum să îți dezvolți o personalitate adevărată dacă anumite lucruri îți sunt ascunse sau interzise, iar altele îți sunt servite forțat la „mic dejun, prânz și cină”.

În continuare, vă prezint pe scurt cam cum ar arăta situația dacă aș avea posibilitatea de a reseta mentalitatea la nivel global și de a schimba total regulile jocului în sistemele de învățământ din lume:

Primii 4 ani de școală: copiii sunt învățați să scrie, să citească și să calculeze. Odată ce stăpânesc aceste aspecte, ele vor fi exersate în continuare, însă copiii încep să afle și cunoștințe puțin mai vaste (când spun puțin, chiar mă refer la puțin):

+ reguli de gramatică, ortografie și punctuație;
+ câțiva autori și câteva titluri reprezentative literaturii din țara în care se află;
+ o listă cu statele lumii și câteva capitale importante prezentate pe hartă precum și câteva obiective turistice reprezentative pentru fiecare;
+ o listă cu cele mai importante perioade istorice care au influențat țara în care locuiesc și numele conducătorilor cei mai reprezentativi;
+ câteva lucruri legate de anatomia corpului uman;
+ aspecte legate de igienă și sănătate;
+ reguli de bun simț (că poate nu toți vin cu „cei 7 ani de-acasă”);
+ câteva lucruri legate de protejarea animalelor și a naturii;
^Bonus: sfaturi legate de cât de important este să îți urmezi întotdeauna sufletul, să nu te lași condus de minte, să nu cazi în capcana numită EGO și să alegi mereu dreptatea, bunătatea și iubirea.^

La sfârșitul acestor 4 ani, copiilor le vor fi prezentate o sumedenie de subiecte diferite din diverse domenii de studiu (astronomie, geografie, filosofie, psihologie, limbi străine, bricolaj, pictură, actorie, muzică, dans, zoologie, botanică, arheologie, fizică, chimie și încă câte și mai câte alte subiecte pe cât de frumoase pe atât de ignorate sau greșit abordate în ziua de azi). Fiecare copil va avea dreptul să aleagă, singur și fără o influență exterioară, subiectele pe care își dorește să le studieze în anii care urmează. Nu există un număr minim sau maxim de subiecte. Copiii vor avea astfel libertatea de a alege ce le place, școala le va pune tuturor la dispoziție materiale (atât teoretice cât și practice) și spațiu de lucru, iar copiii vor merge la școală în orice zi doresc ei și la orice oră doresc ei. Copiii vor avea voie să interacționeze cu ceilalți în timpul activităților lor atât timp cât vor avea un comportament decent și respectul va fi unul reciproc. Copiii vor putea lua pauze de masă sau de toaletă oricând doresc ei, iar profesorii vor fi acolo doar pentru a-i supraveghea și pentru a-i îndruma dacă este cazul, însă copiii se vor documenta singuri, vor experimenta și vor descoperi fără a fi constrânși de reguli. De asemenea, copiii nu vor primi teme și nici note. Nu vor da teste și examene și nu vor fi evaluați de către profesori. Aceștia își pot da cu părerea despre activitatea și evoluția copiilor, însă vor fi doar sfaturi, și nu ordine. Nu mai există teze, examen de capacitate, BAC, licență, disertație și alte cuvinte grele dar în același timp goale și lipsite de valoare. Copiii vor învăța în acest sistem până la 18 ani când cu siguranță vor fi suficient de pregătiți pentru a începe să trăiască doar datorită pasiunilor pe care și le-au descoperit și pe care le-au învățat SINGURI ȘI DE BUNĂVOIE atât teoretic cât și practic.

Cred și simt că o asemenea schimbare radicală este necesară și ar fi foarte benefică pentru societatea în care trăim deoarece pentru a avea succes, pentru a fi cineva, pentru a te realiza cu adevărat trebuie să fii fericit și împăcat cu sufletul tău, iar pentru asta trebuie să te descoperi și sa fii TU, să fii adevărat, să fii autentic, să fii original și să te lași dus de frumoasele valuri ale vieții. Fără constrângeri, fără reguli, fără competiții. Doar tu fericit și împăcat cu tine însuți într-un Univers roditor plin de iubire!

P.S.: Cea mai valoroasă diplomă pentru mine, dintre toate zecile pe care le-am adunat într-un dosar, este o diplomă simbolică primită în urma unui spectacol de teatru. Diploma nici măcar nu mi se adresează mie personal, ci întregii trupe de teatru, însă a rămas în posesia mea. În societatea în care trăim, diploma asta nu are nicio valoare, vorba aia „nu mă ia nimeni nicăieri cu ea”, dar pentru sufletul meu… e de neprețuit!

Cine e Lebăduța?

Bună tuturor 🙂

Mă numesc Monica, am 23 de ani și momentan locuiesc în Baia Mare. Sunt căsătorită cu un bărbat minunat și îi mulțumesc lui Dumnezeu în fiecare zi pentru că mi-am cunoscut sufletul pereche atât de devreme și pentru că relația noastră e în fiecare zi tot mai frumoasă.

Am creat acest blog pentru că îmi place foarte mult să scriu și îmi doresc să împărtășesc cu voi păreri și evenimente din care să învățăm cu toții. Încă de mică, scriam multe compuneri și citeam foarte multe cărți, iar una dintre cele mai mari dorințe pe care le am în prezent este să public o carte care să surprindă o poveste romantică dar și o aventură SF, la care am început să lucrez deja cu câteva idei de bază. O altă dorință pe care o am este să fac și vloging pentru a fi și mai aproape de voi și pentru a putea împărtăși informații și pe cale vizuală, pentru că există multe lucruri în viață care trebuie trăite (sau văzute) pentru că nu se pot descrie în cuvinte.

Cu toate că viața nu este întotdeauna ușoară, eu aleg să văd că a trece peste greutăți și a face față provocărilor face parte din farmecul vieții și că viața nici nu ar trebui sa fie ușoară pentru ca atunci nu ai mai trăi cu adevărat și nu ai avea ocazia să evoluezi. Eu iubesc viața, privesc fiecare zi ca pe un cadou de la Dumnezeu, o șansă în plus pentru a deveni mai bună și pentru a-mi transforma dorințele în realitate. Încerc pe cât posibil să mă bucur de fiecare moment, de lucrurile simple și sunt foarte recunoscătoare pentru tot ce am. Îmi place să am în jurul meu oameni pozitivi care rezonează cu mine și cu felul meu de a fi, iar din acest motiv pot spune că nu am un cerc foarte mare de prieteni, însă nici nu îmi doresc asta pentru că mereu voi alege calitatea, și nu cantitatea.

De ce am ales să mă asemăn cu o lebăduță? Îmi plac foarte mult lebedele pentru că sunt printre cele mai inteligente păsări, pentru că sunt foarte blânde, pașnice, protectoare și ajută foarte mult alte specii precum peștii hrănindu-i sau îngrijind plantele. Îmi mai plac lebedele și pentru faptul că au oricând curajul să își deschidă aripile, la fel cum îmi place mie să îmi iau avânt și să mă aventurez în viața pe care Universul mi-o oferă. Mă consider o persoană pozitivă, îmi place foarte mult să îi ajut pe ceilalți, mai ales pe copii, bătrâni sau animale care au nevoie de ajutor și îmi place sa am mereu o stare pozitivă,să iubesc, să fiu fericită, iar din aceste motive mă asemăn cu o lebădă și a devenit deja un apelativ de-al meu. Soțul meu mă alintă în fiecare zi spunându-mi lebăduța, așadar acestea sunt motivele pentru care acest blog care devine încet-încet a doua mea casă se numește Swan Stories.

Lebăduța care își ia avânt pentru a se bucura de viața asta minunată poți fi și tu, dacă ai curaj să alegi cu sufletul și nu cu mintea! Alege azi iubirea, prezentul și bucuria! Alege să trăiești cu adevărat!

Vă pup, vă iubesc și vă doresc să descoperiți cât de frumoasă este viața!