Colecționează amintiri, nu lucruri!

Dacă m-ar întreba cineva ce îmi place cel mai mult să fac, știu sigur ce aș răspunde. Dincolo de orice pasiune pe care o am și dincolo de orice activitate în care sufletul meu se regăsește, cel mai mult îmi place să petrec timp cu oamenii dragi mie, oamenii pe care i-am iubit și pe care îi voi iubi toată viața, indiferent ce s-ar întâmpla, pentru că mi-au cucerit sufletul cu bunătatea și iubirea lor. Consider că Dumnezeu a fost foarte darnic cu mine oferindu-mi șansa de a privi în jurul meu cu ochii sufletului și de a vedea cât de mulți oameni buni mă înconjoară și de a conștientiza cât de mult contează să prețuiești momentele petrecute împreună cu persoanele iubite.

Din păcate, mulți dintre noi, indiferent de vârsta pe care o avem sau de perioada din viața noastră, suntem foarte ocupați cu lucruri materiale care nu ne aduc, pe termen lung, niciun beneficiu și care ne îndepărtează de oameni, de iubire și de propriul nostru suflet. Unii dintre noi poate realizează importanța timpului petrecut alături de oamenii dragi doar atunci când îi pierd, când aceștia nu mai sunt fizic lângă noi din diverse motive, iar alții probabil nu realizează niciodată asta. Eu mă simt foarte norocoasă pentru că, deși am doar 23 de ani, mi-am dat seama de toate aceste lucruri și mi-am propus ca de acum încolo să mă bucur cât mai mult posibil de iubirea celor din jurul meu și să fac tot ce îmi stă în putință pentru a le oferi momente cât mai frumoase.

Știu că sunt persoane care se concentrează foarte mult pe dezvoltarea unei cariere cu scopul de a avea un venit mare care va asigura ulterior bunăstarea familiei lor, însă eforturile în acest sens sunt zadarnice pentru că o familie fericită nu se poate clădi decât pe iubire, iar iubirea se vede cel mai mult în timpul pe care suntem dispuși să îl alocăm membrilor familiei noastre. De exemplu, copiii vor uita probabil foarte multe lucruri materiale pe care le-am cumpărat pentru ei de-a lungul anilor, însă cu siguranță își vor aminti mereu momentele fericite petrecute împreună, atunci când am stat să ne jucăm cu ei, când le-am citit o poveste înainte de culcare sau când am mers împreună într-o excursie.

De aceea, vă încurajez să oferiți tuturor mai multe momente decât obiecte. Nicio ființă care pleacă din lumea asta nu va lua cu ea nimic material, nimic palpabil, însă cu toții vom duce cu noi mai departe lecțiile învățate în viața asta, dacă am știut și am vrut să le învățăm. Atunci când au loc momente, are loc și comunicarea, deci putem face oricând un schimb de informații și de energii cu oamenii din jurul nostru.

În prezent, oricât de mult mi-aș dori să mă axez pe timp de calitate alături de cei dragi mie, am atât alte responsabilități cât și alte pasiuni care îmi ocupă o mare parte din timp. Cu toate acestea, încerc pe cât de mult pot să fac câte puțin din toate pentru că sunt conștientă de faptul că totul este imprevizibil și că ziua de mâine poate să aducă surprize de orice fel. Oamenii pe care îi iubim nu vor trăi pentru totdeauna așa că merită să îi prețuim acum când i-am întâlnit și îi avem lângă noi. Chiar dacă știu teoria, nu mă pot lăuda foarte tare cu practica pentru că încă nu reușesc nici eu să îmi organizez timpul astfel încât să îmi ajungă pentru tot ce mi-aș dori. De câte ori m-am gândit ce bine ar fi dacă ziua ar avea vreo 80 de ore în loc de 24…. Pentru unii poate părea mult, însă eu chiar sunt de părere că viața este foarte frumoasă și că este o ocazie foarte bună pentru noi de a evolua, motiv pentru care îmi doresc să mă bucur la maxim de tot ce mi se oferă și aș prelungi zilele dacă aș putea.

Ce ar putea să îmi facă oare sufletul mai fericit decât să mă bucur de o dimineață însorită savurând o cafea cu iubitul meu soț sau să adorm seara la pieptul lui?! Cum aș putea să mă bucur mai mult decât petrecând timp cu sora mea mai mică, în care văd de multe ori o reflexie de a mea și pe care aș vrea s-o învăț să fie mai mult decât atât, însă câteodată nu mai știu cine învață pe cine?! Și oare ce moment poate fi mai plin de iubire decât să iau prânzul cu bunica mea dragă, care m-a crescut și care și azi mă ghidează spre a fi un om mai bun?!

Ce poate fi frumos decât să-i mulțumesc ei pentru că a contribuit atât de mult la omul care am ajuns să fiu azi?! Cum să nu îmi tresară inima de bucurie când vorbesc și râd în hohote cu mătușa mea care este un exemplu pentru mine și care mi-a fost de când m-am născut și mamă, și mătușă, și cea mai bună prietenă?! Și cum să nu fie sufletul meu mai împlinit când am câțiva prieteni adevărați, oameni care cândva mi-au fost străini și azi sunt o bucățică din inima mea, și de fiecare dată când petrec timp cu ei simt că sufletul meu s-a mai îmbogățit puțin. A devenit brusc mai pur, mai iubitor, mai bun și mai luminos.

Asta putem și ar trebui să facem și noi pentru cei din jur: să le îmbogățim sufletele, să le dăruim tot ce avem noi mai bun și să îi învățăm să facă asta și ei la rândul lor. Cu siguranță lumea ar deveni mai frumoasă și valorile multor oameni s-ar schimba treptat. Eu voi fi mereu o familistă convinsă și voi lupta pentru iubire și pentru bunătate. Îmi doresc ca la sfârșitul vieții acesteia să plec împăcată cu mine însumi că am dăruit tot ce am avut mai frumos în mine celor care rămân, că am împărtășit toate cunoștințele și valorile pe care le-am simțit ca fiind importante și că am acceptat la rândul meu ceea ce mi s-a transmis și am învățat lecțiile care mi s-au scos în cale. Voi puteți alege să vă axați pe ceea ce considerați voi că e mai important  în viața voastră, însă eu vă sfătuiesc ca orice ați face să nu uitați de iubire, să nu uitați de timpul petrecut alături de cei dragi, să nu uitați să dăruiți bunătate și să nu uitați să faceți în fiecare zi măcar un pic mai mult decât ieri. Un pic mai mult, un pic mai bine și un pic mai înțelept!

Indiferent dacă v-a plăcut mult sau puțin articolul de azi, aștept comentariile voastre mai jos și de asemenea, sunt deschisă la sugestii, în cazul în care aveți un subiect anume despre care v-ar plăcea să scriu și să discutăm împreună. Vă pup și vă doresc să vă bucurați de viață în fiecare zi!

Geanta Înțelepciunii

L-am cunoscut atunci când sufletul meu își căuta alinarea. L-am cunoscut atunci când Universul a vrut să-mi dea ocazia să evoluez, să mă împlinesc ca suflet, ca spirit și ca om. Deși nu am vrut să-l accept în viața mea, azi sunt fericită că l-am lăsat să-mi calce pragul. L-am lăsat să mă cunoască cu toate defectele, cu toate calitățile și cu întreg trecutul plin de aventuri pe care îl port în cârcă. Practic, mi-am dezgolit sufletul de toate păturile care îl acopereau, ascunzându-l, doar pentru ca el să mă vadă așa cum sunt: un spirit fără formă, fără gânduri, doar cu o energie care vibrează atunci când o întâlnește pe a lui.

Dintre toate păturile care mă acopereau, cea a rușinii a fost cea pe care am dat-o jos cel mai ușor. Ea m-a ascultat de fiecare dată când am ajuns într-o situație în care am vrut să renunț la inhibiții. Însă ceea ce urmează întotdeauna după ea, e o luptă dură și aproape interminabilă între mine și celelalte pături: pătura încăpățânării, pătura tristeții, pătura aroganței, pătura geloziei și multe alte pături înrudite cu acestea. Se lipesc una peste alta, acoperindu-mi sufletul, iar eu mă străduiesc zilnic să le dau jos. În final după ce am reușit să scap de toate, rămâne ultima care e și cea mai mare dar și cea mai grea: pătura ego-ului , adică pătura mamă din care se nasc toate celelalte pături intermediare.

Deși mi-a fost greu, am luptat până când am reușit să dau jos toate păturile și sufletul meu a rămas dezgolit. L-am îmbrăcat frumos, ca de sărbătoare, cu rochia iubirii, pantofii fericirii și geanta întelepciunii. În ea se află toate cunoștiințele și învățăturile vieții, tot ceea ce ar trebui să afle un om pentru ca sufletul lui să evolueze. Singura problemă e că geanta asta are un lacăt, iar eu i-am pierdut cheia. Poate am uitat s-o aduc cu mine din cealaltă viață sau poate a ajuns înaintea mea în viața asta și eu trebuie să o găsesc. Oricum e foarte vicleană și se joacă cu mine de-a v-ați ascunselea deși știe cât de important e pentru mine să pot deschide geanta asta.

În fine, mi-am îmbrăcat sufletul de sărbătoare și l-am trimis la întâlnire cu sufletul lui. Mi-a fost atât de dor de el! Nu îl mai văzusem din viața anterioară și chiar eram curioasă sub ce formă îmi va apărea de data asta. Îmi place mult sufletul lui și sper să ne mai întâlnim și în viețile viitoare.Poate împreună ne va fi mai ușor să găsim cheia pentru geanta mea. Dacă cumva una dintre păturile de pe sufletul meu a ascuns-o? Cu ele nu știi niciodată la ce să te aștepți! Ciudată treabă mai e și cu păturile astea! Când credeam că am scăpat de ele… ce credeți? M-au ajuns din urmă! Abia câteva minute a putut sufletul meu să stea la întâlnire cu sufletul lui, că ele au și venit. Eh, dar stați! Nici păturile lui nu s-au lăsat mai prejos.

Mă tot gândesc cum ar fi să le dăm foc într-o zi?! Să dispară și să nu ne mai deranjeze niciodată! Am încercat eu să le rup sau să le tai, însă nu funcționează. Sunt mult prea rezistente. Cred că în geanta înțelepciunii e scrisă și soluția la problema asta: Cum să scapi de pătura ego-ului și celelalte pături născute din ea? Of, îmi cer scuze acum, dar oricât de mult îmi place să povestesc cu voi, nu mai pot să rămân. Sunt foarte obosită pentru că azi am cărat din nou toate păturile peste mine. O să vorbim altădată când reușesc să fiu iar eu, dezbrăcată de tot ce nu îmi aparține și pune stăpânire pe mine fără să vreau.

P.S.: Dacă vedeți pe undeva cheia de la geanta înțelepciunii, anunțați-mă și pe mine, vă rog!

 

Cine suntem si ce rol avem?

Simt și cred tot mai mult că noi nu suntem nici mintea noastră, nici trupul nostru. Că nu ne identificăm deloc cu numele pe care îl purtăm, cu religia de care aparținem sau cu naționalitatea pe care am primit-o. Nu contează ce meserie avem, cum ne îmbrăcăm sau ce diplome am acumulat. La fel cum nu contează nimic din ceea ce este material pentru că toate lucrurile materiale sunt și efemere. Nimic din ce deținem în viața asta nu ne-a aparținut înainte de a ne naște și nimic din ceea ce deținem nu vom lua cu noi când ple
căm de aici. Singurul lucru care contează, care ne însoțește mereu și care reprezintă cu adevărat ceea ce suntem noi este sufletul. Cred că sufletul este o energie, fără formă, fără culoare, o energie care cândva a fost pură și care cunoștea iubirea și bunătatea cu adevărat. Probabil ceva s-a întâmplat la un moment dat pentru că am uitat cu toții să apreciem aceste valori și le-am uitat semnificația reală. De aceea, sufletele s-au încarnat, au luat o formă fizică și au început să experimenteze viața cu frumusețile ei, cu greutățile ei pentru a învăța diferența dintre minte, trup și suflet.

Trupul este doar un ambalaj pe care îl folosim pentru a putea fi ceva mai mai vizibil decât o energie și pentru a acționa în societatea lumească. Mintea este cea mai mare ispită a noastră, este cea care ne îngrădește și care ne dictează să facem alegeri din EGO și nu din suflet. EGO-ul aduce cu el tot ceea ce este rău și dăunător evoluției noastre spirituale. EGO-ul ne creează multe probleme care nu există în realitate însă ne face să credem asta, EGO-ul ne face să reacționăm urât cu furie și mânie față de oameni care de cele mai multe ori nu merită acest tratament. EGO-ul dă naștere la invidie, gelozie, frică, violență, furt, minciună, lașitate, orgoliu și vanitate. Ego-ul desparte oamenii și limitează sufletul în a-și urma parcursul spiritual de care are nevoie. EGO-ul nu este parte din noi și totuși este prezent cu noi mereu. Este acolo pentru a ne ispiti ori de câte ori nu suntem atenți și nu reușim să-l ignorăm. EGO-ul este cauza tuturor lucrurilor rele de care avem parte în fiecare viață pe care o trăim. Cu cât îi permitem mai mult să ne controleze gândurile și acțiunile, cu atât mai mult vom stagna și nu vom învăța niciuna din frumoasele lecții pe care viața ni le oferă.

Dacă trăim o viață în care nu am reușit să facem niciun pas în față din punct de vedere spiritual, în care nu am reușit să ne apropiem un pic mai mult de ceea ce suntem noi cu adevărat, am trăit degeaba. Indiferent cât de scurtă sau lungă a fost viața, indiferent cât de sănătos ne-am menținut trupul, indiferent cât de săraci sau bogați am fost, indiferent ce meserie am practicat, cărei religii am aparținut, în ce țară și sub influența cărei culturi am trăit… dacă nu am învățat niciuna din lecțiile spirituale viața este egală cu 0. De aceea, sufletul nostru se reîncarnează într-un alt trup și începe o viață nouă care are același scop: evoluția sufletului, descoperirea iubirii și bunătății, valorile care ne definesc energia, valorile divine cu care suntem una.

Tot ceea ce ni se întâmplă în viață este pentru că merităm. Chiar dacă ni se pare că suntem nefavorizați pentru că trecem prin situații dificile, trebuie să înțelegem că toate au o lecție pentru noi și totul se întâmplă pentru ca noi să fim mai buni. Trebuie să privim fiecare viață ca pe un cadou, ca pe o nouă oportunitate de a evolua. Cu cât ne eliberăm mai mult de mintea noastră și ne ascultăm sufletul, cu cât iubim mai mult, cu cât iertăm mai mult, cu atât mai mult vom atrage energie pozitivă asupra noastră care ulterior se va reflecta prin bucurii, dorințe împlinite, sănătate, succes și fericire. Însă dacă ne lăsăm conduși de mintea și EGO-ul nostru, dacă suntem invidioși, dacă suntem răutăcioși, dacă nu știm să primi lecțiile frumoase pe care viața ni le oferă, vom aduna în noi o energie negativă care ne va aduce boli, suferințe, eșecuri și în final moarte. Există un film care prezintă foarte bine ceea ce se întâmplă cu sufletele noastre după ce murim și pe care vi-l recomand cu drag: Nosso lar. Una dintre ideile punctate foarte bine în acest film este că orice om care moare din cauza unei boli sau suferințe se sinucide pentru că el însuși și-a provocat moartea prin acțiunile pe care le-a făcut de-a lungul vieții. Știu că mulți oameni care au pierdut pe cineva drag din cauza unei boli mă vor contrazice deoarece nu vor putea fi obiectivi însă eu cred foarte mult în karma și mai ales în ceea ce simt. Și simt că dormim așa cum ne așternem și nu putem culege altceva decât ceea ce am semănat.

De aceea, vă invit să reflectați asupra sufletului vostru, asupra a ceea ce sunteți cu adevărat dincolo de forma fizică, să vă autoanalizați și să vă observați mintea și felul în care ea încearcă să vă conducă pe un drum greșit. Ascultați-vă sufletul, fiți veseli, iubiți mult, găsiți pacea interioară dinăuntrul vostru, împărtășiți bunătatea cu toți cei din jur și atunci veți cunoaște fericirea adevărată. Viața este foarte frumoasă doar că puțini dintre noi știm să privim cu ochii sufletului și nu cu cei ai minții!

Când iubești, o faci pentru totdeauna!

Daca încetezi să mai iubești pe cineva înseamnă că nu l-ai iubit niciodată cu adevărat. Pentru că iubirea adevărată nu moare. Ea rezistă indiferent de obstacolele pe care le întâmpină, indiferent de cât de mult timp trece până să revezi persoana iubită, indiferent de distanța care te desparte de acea persoană și indiferent de cât de tare te supără acea persoană în anumite situații. Iubirea adevărată iartă întotdeauna și rămâne bună chiar și atunci când e atacată de ceva rău.

Cea mai mare dintre iubiri este, probabil, iubirea părinților pentru copiii lor. Indiferent cât de mari vor crește, indiferent cât de mult ar greși, indiferent cât de departe ar pleca, indiferent cât de des sau rar i-ar căuta, părinții mereu își vor iubi copiii și mereu vor fi dispuși să le întindă o mână de ajutor, indiferent cât de puțin sau mult ar avea și cât de obosiți sau energici ar fi. Chiar dacă iubirea copiilor pentru părinții lor poate nu e chiar așa de puternică, este și ea o iubire adevărată care durează o viață întreagă. La fel se întâmplă și în cazul iubirii dintre frați și surori care au crescut aproape unii de alții și au legat o relație puternică. Odată legată, aceasta nu se va mai rupe niciodată pentru că la mijloc există iubire adevărată.

De ce ar fi altfel în cazul iubirilor dintre doi oameni care se caută, se găsesc într-un final și se îndrăgostesc? Nu este deloc diferit. Doar că iubirea adevărată e rară și foarte foarte prețioasă. Poate avem de multe ori senzația că atunci când cunoaștem pe cineva care ne face să tresărim, să simțim fluturi în stomac, să zâmbim fără un motiv anume, poate credem în acele momente că ne-am îndrăgostit, că am găsit iubirea adevărată. Însă, de multe ori ne înșelăm tocmai pentru că tânjim atât de mult la ea și începem să o vedem în fiecare suflet nou care apare în viața noastră, în fiecare chip frumos care ni se arată în cale.

Iubirea se dovedește a fi adevărată doar atunci când cel pe care îl iubești greșește, de mai multe ori, dar poți să ierți pentru că iubești. Se dovedește atunci când stai mai mult timp departe de cel pe care îl iubești și în loc să uiți, să te răcești, iubirea ta crește tot mai mult în intensitate și îl simți pe cel iubit mereu lângă tine. Iubirea se dovește atunci când ești dispus să-l ajuți pe cel pe care-l iubești, oricând îți cere și oricât de greu ți-ar fi, pentru că îl iubești și îți dorești să-i fie bine. Și mai ales, iubirea adevărată se dovedește atunci când o relație sau un mariaj se încheie, din cine știe ce motive, însă tu continui să iubești omul lângă care ai trăit atâta timp, omul cu care ai atâtea amintiri, omul care te-a făcut să zâmbești de atâtea ori și omul care te-a ajutat când ai avut nevoie. De aceea, la rândul tău îl vei iubi în continuare, îl vei ajuta când îți va cere, vei vorbi doar de bine despre el față de oricine, îl vei prețui și îl vei respecta o viață întreagă, chiar dacă nu mai împărțiți același pat, aceeași masă, aceeași casă. Dar veți împărți o viață întreagă aceeași iubire. Dacă între voi chiar a existat iubire!

Iubirea e mai presus de timp și spațiu, mai presus de ego și minte! Iubirea e în suflet, e bunătate, lumină și speranță! De aceea, nu poți înceta să iubești pe cineva, pentru că iubirea adevărată e nemuritoare! Și dacă simți că nu mai iubești pe cineva, înseamnă că nu l-ai iubit niciodată.

Oamenii pe care îi întâlnim nu sunt altceva decât oglinda noastră!

Întâlnim pe parcursul vieții tot felul de oameni: oameni mai buni, oameni mai răi, oameni inteligenți, oameni cu bun simț, oameni mai puțin educați, oameni supărăcioși, oameni triști, oameni fericiți, oameni recunoscători, oameni care iartă, oameni care dezamăgesc, oameni care ajută, oameni ambițioși, oameni leneși, oameni iubitori și oameni care ne motivează.

Chiar dacă uneori pare greu de crezut, întâlnim oamenii pe care i-am dorit, oamenii pe care îi merităm și oamenii de care avem nevoie. Fiecare suflet cu care interacționăm este menit să ne învețe ceva și să ne marcheze viața într-un anumit fel. Iar de cele mai multe ori, oamenii pe care îi întâlnim sunt oglinda noastră pentru că fiecare dintre ei reflectă o părticică din noi. Oamenii ne reflectă atât calitățile, cât mai ales defectele pentru a ne face conștienți de acestea și pentru a ne motiva să le corectăm.

Atunci când ceva vă deranjează la cei din jur, gândiți-vă prima dată care ar putea fi motivul pentru care acei oameni au apărut în viața voastră și ce ați putea învăța de la ei. În loc să vă supărați pe ei și să considerați că aveți parte de ghinion întâlnind mereu un anumit tip de oameni, tratați situația cu detașare și seninătate și încercați să vă autoanalizați. S-ar putea să constatați că nu ați întâlnit altceva decât ceea ce ați avut nevoie pentru a vă dezvolta personal și pentru a face o schimbare în bine în viața voastră. Nu trebuie să petreceți mult timp în preajma oamenilor cu care nu aveți lucruri în comun sau cu ale căror energie nu rezonați, însă puteți să vă căutați reflexia în fiecare om care apare în viața voastră și să acceptați lecțiile de care aveți nevoie.

Dacă sunteți dezordonați veți întâlni oameni cu același defect pentru a conștientiza ca trebuie să vă schimbați. Dacă sunteți deseori irascibili și nu vă cântăriți cuvintele înainte de a le da drumul, veți întâlni oameni care vă vor trata la fel. Dacă gândiți superficial și vă place să judecați acțiunile altora, veți fi judecați la rândul vostru. Dacă sunteți în general triști și aveți o atitudine negativă față de viață, veți atrage același tip de oameni în viața voastră. Însă dacă vă doriți să evoluați, dacă vă preocupă dezvoltarea personală veți întâlni oameni cu aceleași interese. Dacă iertați veți fi iertați la rândul vostru. Dacă vă face plăcere să iubiți și să oferiți bunătate celor din jur, veți cunoaște oameni buni și iubitori. Și cu siguranță, dacă sunteți fericiți și vă bucurați de viață, veți atrage în jurul vostru doar oameni fericiți care emană o energie pozitivă precum a voastră.

Oamenii pe care îi întâlnim nu sunt altceva decât oglinda noastră!