Colecționează amintiri, nu lucruri!

Dacă m-ar întreba cineva ce îmi place cel mai mult să fac, știu sigur ce aș răspunde. Dincolo de orice pasiune pe care o am și dincolo de orice activitate în care sufletul meu se regăsește, cel mai mult îmi place să petrec timp cu oamenii dragi mie, oamenii pe care i-am iubit și pe care îi voi iubi toată viața, indiferent ce s-ar întâmpla, pentru că mi-au cucerit sufletul cu bunătatea și iubirea lor. Consider că Dumnezeu a fost foarte darnic cu mine oferindu-mi șansa de a privi în jurul meu cu ochii sufletului și de a vedea cât de mulți oameni buni mă înconjoară și de a conștientiza cât de mult contează să prețuiești momentele petrecute împreună cu persoanele iubite.

Din păcate, mulți dintre noi, indiferent de vârsta pe care o avem sau de perioada din viața noastră, suntem foarte ocupați cu lucruri materiale care nu ne aduc, pe termen lung, niciun beneficiu și care ne îndepărtează de oameni, de iubire și de propriul nostru suflet. Unii dintre noi poate realizează importanța timpului petrecut alături de oamenii dragi doar atunci când îi pierd, când aceștia nu mai sunt fizic lângă noi din diverse motive, iar alții probabil nu realizează niciodată asta. Eu mă simt foarte norocoasă pentru că, deși am doar 23 de ani, mi-am dat seama de toate aceste lucruri și mi-am propus ca de acum încolo să mă bucur cât mai mult posibil de iubirea celor din jurul meu și să fac tot ce îmi stă în putință pentru a le oferi momente cât mai frumoase.

Știu că sunt persoane care se concentrează foarte mult pe dezvoltarea unei cariere cu scopul de a avea un venit mare care va asigura ulterior bunăstarea familiei lor, însă eforturile în acest sens sunt zadarnice pentru că o familie fericită nu se poate clădi decât pe iubire, iar iubirea se vede cel mai mult în timpul pe care suntem dispuși să îl alocăm membrilor familiei noastre. De exemplu, copiii vor uita probabil foarte multe lucruri materiale pe care le-am cumpărat pentru ei de-a lungul anilor, însă cu siguranță își vor aminti mereu momentele fericite petrecute împreună, atunci când am stat să ne jucăm cu ei, când le-am citit o poveste înainte de culcare sau când am mers împreună într-o excursie.

De aceea, vă încurajez să oferiți tuturor mai multe momente decât obiecte. Nicio ființă care pleacă din lumea asta nu va lua cu ea nimic material, nimic palpabil, însă cu toții vom duce cu noi mai departe lecțiile învățate în viața asta, dacă am știut și am vrut să le învățăm. Atunci când au loc momente, are loc și comunicarea, deci putem face oricând un schimb de informații și de energii cu oamenii din jurul nostru.

În prezent, oricât de mult mi-aș dori să mă axez pe timp de calitate alături de cei dragi mie, am atât alte responsabilități cât și alte pasiuni care îmi ocupă o mare parte din timp. Cu toate acestea, încerc pe cât de mult pot să fac câte puțin din toate pentru că sunt conștientă de faptul că totul este imprevizibil și că ziua de mâine poate să aducă surprize de orice fel. Oamenii pe care îi iubim nu vor trăi pentru totdeauna așa că merită să îi prețuim acum când i-am întâlnit și îi avem lângă noi. Chiar dacă știu teoria, nu mă pot lăuda foarte tare cu practica pentru că încă nu reușesc nici eu să îmi organizez timpul astfel încât să îmi ajungă pentru tot ce mi-aș dori. De câte ori m-am gândit ce bine ar fi dacă ziua ar avea vreo 80 de ore în loc de 24…. Pentru unii poate părea mult, însă eu chiar sunt de părere că viața este foarte frumoasă și că este o ocazie foarte bună pentru noi de a evolua, motiv pentru care îmi doresc să mă bucur la maxim de tot ce mi se oferă și aș prelungi zilele dacă aș putea.

Ce ar putea să îmi facă oare sufletul mai fericit decât să mă bucur de o dimineață însorită savurând o cafea cu iubitul meu soț sau să adorm seara la pieptul lui?! Cum aș putea să mă bucur mai mult decât petrecând timp cu sora mea mai mică, în care văd de multe ori o reflexie de a mea și pe care aș vrea s-o învăț să fie mai mult decât atât, însă câteodată nu mai știu cine învață pe cine?! Și oare ce moment poate fi mai plin de iubire decât să iau prânzul cu bunica mea dragă, care m-a crescut și care și azi mă ghidează spre a fi un om mai bun?!

Ce poate fi frumos decât să-i mulțumesc ei pentru că a contribuit atât de mult la omul care am ajuns să fiu azi?! Cum să nu îmi tresară inima de bucurie când vorbesc și râd în hohote cu mătușa mea care este un exemplu pentru mine și care mi-a fost de când m-am născut și mamă, și mătușă, și cea mai bună prietenă?! Și cum să nu fie sufletul meu mai împlinit când am câțiva prieteni adevărați, oameni care cândva mi-au fost străini și azi sunt o bucățică din inima mea, și de fiecare dată când petrec timp cu ei simt că sufletul meu s-a mai îmbogățit puțin. A devenit brusc mai pur, mai iubitor, mai bun și mai luminos.

Asta putem și ar trebui să facem și noi pentru cei din jur: să le îmbogățim sufletele, să le dăruim tot ce avem noi mai bun și să îi învățăm să facă asta și ei la rândul lor. Cu siguranță lumea ar deveni mai frumoasă și valorile multor oameni s-ar schimba treptat. Eu voi fi mereu o familistă convinsă și voi lupta pentru iubire și pentru bunătate. Îmi doresc ca la sfârșitul vieții acesteia să plec împăcată cu mine însumi că am dăruit tot ce am avut mai frumos în mine celor care rămân, că am împărtășit toate cunoștințele și valorile pe care le-am simțit ca fiind importante și că am acceptat la rândul meu ceea ce mi s-a transmis și am învățat lecțiile care mi s-au scos în cale. Voi puteți alege să vă axați pe ceea ce considerați voi că e mai important  în viața voastră, însă eu vă sfătuiesc ca orice ați face să nu uitați de iubire, să nu uitați de timpul petrecut alături de cei dragi, să nu uitați să dăruiți bunătate și să nu uitați să faceți în fiecare zi măcar un pic mai mult decât ieri. Un pic mai mult, un pic mai bine și un pic mai înțelept!

Indiferent dacă v-a plăcut mult sau puțin articolul de azi, aștept comentariile voastre mai jos și de asemenea, sunt deschisă la sugestii, în cazul în care aveți un subiect anume despre care v-ar plăcea să scriu și să discutăm împreună. Vă pup și vă doresc să vă bucurați de viață în fiecare zi!

Relația perfectă se construiește în timp

Nu putem avea o relație perfectă decât atunci când conștientizăm și acceptăm faptul că nu există oameni perfecți. Foarte mulți dintre noi așteptăm să găsim acel partener care să fie așa cum ni l-am imaginat și care să ne facă să tresărim, să simțim fluturi în stomac. Foarte mulți dintre noi ne concentrăm pe aspectele fizice și/sau materiale atunci când ne căutăm sau ne alegem partenerul de viață. Foarte mulți dintre noi avem impresia că într-o relație trebuie să fie armonie de la început, de aceea dacă apar mai multe neînțelegeri care dau naștere la certuri considerăm că nu ne aflăm în relația care trebuie și că nu ne potrivim cu partenerul ales, motiv pentru care se ajunge la despărțire.

E foarte trist că mulți dintre noi alegem să renunțăm atunci când obstacolele apar în loc să luptăm pentru relația perfectă pe care ne-o dorim. Degeaba alegem calea ușoară, adică de a fugi de obstacole în căutarea a ceva perfect, a idealului mult visat, pentru că ne amăgim singuri. Nu vom primi niciodată relația perfectă pe tavă ca o friptură rumenită și delicioasă ca la restaurant. O vom primi doar atunci când o vom construi. Nu o putem cumpăra și nici nu o poate construi altcineva în locul nostru. Un partener bun și iubitor ne poate încuraja, ne poate învăța și ne poate fi exemplu. Însă el nu va putea lupta singur pentru a construi relația noastră. O va face pentru o vreme, dar la un moment va ajunge la limită. Și atunci va trebui să compensăm noi dacă am învățat ceva în acea relație.
Nu există nepotrivire de caracter într-o relație, există doar lene și nepăsare din partea ambilor sau unuia dintre parteneri. Pentru că atunci când îți pasă cu adevărat lupți pentru ceea ce îți dorești. Îndrăzniți să fiți mai buni, îndrăzniți să iubiți mai mult, să iertați mai ușor, îndrăzniți să construiți relația la care visați. Din proprie experiență vă spun că se poate pentru că eu mi-am construit relația de vis!

Pentru a construi relația perfectă este nevoie de o comunicare deschisă și sinceră. Atunci când apare o neînțelegere comunicarea o va rezolva. Supărările nu aduc nimic bun, ci dimpotrivă ne face să adunăm frustrări în interiorul nostru care vor erupe la un moment dat precum un vulcan. Datorită comunicării putem afla dorințele celuilalt, nemulțumirile lui și ce i-ar plăcea să schimbăm la noi, la fel cum și noi ne putem exprima părerea vizavi de comportamentul celuilalt. Pentru a construi relația perfectă trebuie să renunțăm la orgoliu, să conștientizăm influența ego-ului asupra noastră și să ignorăm tot ceea ce vine din direcția respectivă. Pentru a construi relația perfectă trebuie să ne cerem iertare atunci când greșim și să iertăm atunci când celălalt greșește. Trebuie să dăruim mai mult decât primim și trebuie să punem iubirea mai presus de tot. Când aceste lucruri se întâmplă, relația se transformă dintr-o sămânță într-un copac mare, frumos și roditor. Copacul iubirii dintre două suflete care au construit în loc să aștepte sau să distrugă.

Fie ea o relație de dragoste, de prietenie sau de altă natură, relația perfectă se construiește în timp.

Cea mai bună bunică din lumea întreagă!

Copilăria mea nu a fost una ușoară sau fericită, dar cu siguranță a fost una de care am avut nevoie. Am avut nevoie de tumult și frică pentru a deveni femeia puternică care sunt astăzi. Am avut nevoie de nepăsare și ignoranță pentru a fi femeia iubitoare care sunt astăzi. Am avut nevoie de a nu fi ascultată și înțeleasă pentru a fi azi o prietenă bună pentru cei din jurul meu. Am avut nevoie și de refuzuri și de lipsuri, pentru a învăța să dăruiesc. Am avut nevoie de simplitate pentru a fi azi un om recunoscător pentru tot ceea ce are. Am avut nevoie să duc anumite lupte singură cu scopul de a-mi împlini o dorință pentru a fi astăzi o femeie ambițioasă și încrezătoare în forțele proprii. Sunt multe lucruri din copilăria mea pentru care aș mulțumi, dar probabil sunt și mai multe cele care m-au marcat.

Personajul–erou al copilăriei mele este și va rămâne veșnic bunica mea de suflet: Momo. Ea a fost persoana care s-a bucurat cel mai mult de venirea mea pe lume, care m-a iubit cel mai mult, care m-a protejat, care m-a învățat, care m-a educat, care m-a ascultat și care m-a susținut în orice decizie luată. Momo m-a ținut într-un coșuleț lângă patul ei după ce am ajuns acasă și cu ea am trăit în aceeași cameră timp de 16 ani. Momo mi-a făcut copilăria mai dulce, mai savuroasă și mai frumoasă din toate punctele de vedere. Momo îmi bucură și azi viața, mă îndrumă, mă ascultă, mă ajută și mă răsfață, la cei aproape 77 de ani. Îmi doresc din suflet să o mai țină Dumnezeu lângă mine mulți mulți ani să o pot răsplăti pentru toată bunătatea pe care mi-a oferit-o și să ajungă să-și cunoască și strănepoții.

Dacă ar trebui să dau cuiva exemplu de o femeie cinstită, harnică, iubitoare, mereu pregătită cu sfaturi pentru orice problemă, cu mâna întinsă pentru a ajuta și pe cei care i-au greșit, credincioasă în Dumnezeu și mereu cu dorința de a excela în orice activitate, sinceră și curajoasă pe drumurile cele mai dificile, primind în casă cu masa plină de bunătăți pe oricine și cu ochii plini de lacrimi când îi demonstrezi și cea mai mică recunoștință, doar în ea se împletesc așa frumos toate aceste calități și o iubesc din tot sufletul!

Momo e cea mai bună bunică din lumea întreagă!

Mami, cumpără-i o ciocolată!

Hai, mami, te rog! Cumpără-i o bucurie copilului tău. Copilului care îți zâmbește și care te-a binecuvântat cu venirea lui pe lume. Am observat în ultima vreme, în diverse locații, mai multe mămici care refuză aspru să le cumpere copiilor lor ciocolata/înghețata/prăjitura dorită și nu înțeleg motivul unui asemenea comportament. Nici nu are rost să ne gândim la probleme financiare pentru că atât stilul vestimentar al mămicii cât și cafeaua cumpărată de ea ne spun că acestea nu există. Și oricum, nu e ca și cum copilul ar fi cerut o bicicletă, un set de LEGO sau o excursie la Disneyland. Și mă întreb ce gust are cafeaua după acel dur „NU” rostit cu superioritate către copil. Oare ce tip de zahăr folosiți pentru a îndulci amărăciunea rămasă?!

Mi-aș dori să înțeleagă toate mamele din lume că degeaba le cumpărați copiilor ceea ce credeți voi că au nevoie dacă le ignorați micile bucurii de zi cu zi sau dorințele mari, mai greu de îndeplinit uneori, dar pe care și le doresc din tot sufletul. Puteți să le cumpărați cele mai călduroase haine de iarnă, cele mai utile rechizite pentru școală, puteți găti cea mai sănătoasă mâncare și le puteți crea toate condițiile necesare unui trai fără lipsuri materiale. Însă ce ne facem cu lipsurile emoționale? Dacă din copilăria lor lipsesc dulciurile preferate, plimbările prin parc, poveștile citite seara, cursurile artistice la care și-ar fi dorit să participe dar la care nu ați vrut să îi înscrieți, sporturile pe care ar fi vrut să le practice, excursiile cu colegii din ale căror fotografii lipsește, atunci toate realizările materiale nu au nicio valoare, în ciuda eforturilor depuse de părinți. Din păcate, anii copilăriei trec repede și dacă îi ratați, nu mai primiți o a doua șansă. Pe cât de greu pare, pe atât de simplu e:

„- Mami, îmi cumperi o ciocolată Milka?
– Alegeți-o pe cea favorită, dragul meu!”