Geanta Înțelepciunii

L-am cunoscut atunci când sufletul meu își căuta alinarea. L-am cunoscut atunci când Universul a vrut să-mi dea ocazia să evoluez, să mă împlinesc ca suflet, ca spirit și ca om. Deși nu am vrut să-l accept în viața mea, azi sunt fericită că l-am lăsat să-mi calce pragul. L-am lăsat să mă cunoască cu toate defectele, cu toate calitățile și cu întreg trecutul plin de aventuri pe care îl port în cârcă. Practic, mi-am dezgolit sufletul de toate păturile care îl acopereau, ascunzându-l, doar pentru ca el să mă vadă așa cum sunt: un spirit fără formă, fără gânduri, doar cu o energie care vibrează atunci când o întâlnește pe a lui.

Dintre toate păturile care mă acopereau, cea a rușinii a fost cea pe care am dat-o jos cel mai ușor. Ea m-a ascultat de fiecare dată când am ajuns într-o situație în care am vrut să renunț la inhibiții. Însă ceea ce urmează întotdeauna după ea, e o luptă dură și aproape interminabilă între mine și celelalte pături: pătura încăpățânării, pătura tristeții, pătura aroganței, pătura geloziei și multe alte pături înrudite cu acestea. Se lipesc una peste alta, acoperindu-mi sufletul, iar eu mă străduiesc zilnic să le dau jos. În final după ce am reușit să scap de toate, rămâne ultima care e și cea mai mare dar și cea mai grea: pătura ego-ului , adică pătura mamă din care se nasc toate celelalte pături intermediare.

Deși mi-a fost greu, am luptat până când am reușit să dau jos toate păturile și sufletul meu a rămas dezgolit. L-am îmbrăcat frumos, ca de sărbătoare, cu rochia iubirii, pantofii fericirii și geanta întelepciunii. În ea se află toate cunoștiințele și învățăturile vieții, tot ceea ce ar trebui să afle un om pentru ca sufletul lui să evolueze. Singura problemă e că geanta asta are un lacăt, iar eu i-am pierdut cheia. Poate am uitat s-o aduc cu mine din cealaltă viață sau poate a ajuns înaintea mea în viața asta și eu trebuie să o găsesc. Oricum e foarte vicleană și se joacă cu mine de-a v-ați ascunselea deși știe cât de important e pentru mine să pot deschide geanta asta.

În fine, mi-am îmbrăcat sufletul de sărbătoare și l-am trimis la întâlnire cu sufletul lui. Mi-a fost atât de dor de el! Nu îl mai văzusem din viața anterioară și chiar eram curioasă sub ce formă îmi va apărea de data asta. Îmi place mult sufletul lui și sper să ne mai întâlnim și în viețile viitoare.Poate împreună ne va fi mai ușor să găsim cheia pentru geanta mea. Dacă cumva una dintre păturile de pe sufletul meu a ascuns-o? Cu ele nu știi niciodată la ce să te aștepți! Ciudată treabă mai e și cu păturile astea! Când credeam că am scăpat de ele… ce credeți? M-au ajuns din urmă! Abia câteva minute a putut sufletul meu să stea la întâlnire cu sufletul lui, că ele au și venit. Eh, dar stați! Nici păturile lui nu s-au lăsat mai prejos.

Mă tot gândesc cum ar fi să le dăm foc într-o zi?! Să dispară și să nu ne mai deranjeze niciodată! Am încercat eu să le rup sau să le tai, însă nu funcționează. Sunt mult prea rezistente. Cred că în geanta înțelepciunii e scrisă și soluția la problema asta: Cum să scapi de pătura ego-ului și celelalte pături născute din ea? Of, îmi cer scuze acum, dar oricât de mult îmi place să povestesc cu voi, nu mai pot să rămân. Sunt foarte obosită pentru că azi am cărat din nou toate păturile peste mine. O să vorbim altădată când reușesc să fiu iar eu, dezbrăcată de tot ce nu îmi aparține și pune stăpânire pe mine fără să vreau.

P.S.: Dacă vedeți pe undeva cheia de la geanta înțelepciunii, anunțați-mă și pe mine, vă rog!

 

Cine suntem si ce rol avem?

Simt și cred tot mai mult că noi nu suntem nici mintea noastră, nici trupul nostru. Că nu ne identificăm deloc cu numele pe care îl purtăm, cu religia de care aparținem sau cu naționalitatea pe care am primit-o. Nu contează ce meserie avem, cum ne îmbrăcăm sau ce diplome am acumulat. La fel cum nu contează nimic din ceea ce este material pentru că toate lucrurile materiale sunt și efemere. Nimic din ce deținem în viața asta nu ne-a aparținut înainte de a ne naște și nimic din ceea ce deținem nu vom lua cu noi când ple
căm de aici. Singurul lucru care contează, care ne însoțește mereu și care reprezintă cu adevărat ceea ce suntem noi este sufletul. Cred că sufletul este o energie, fără formă, fără culoare, o energie care cândva a fost pură și care cunoștea iubirea și bunătatea cu adevărat. Probabil ceva s-a întâmplat la un moment dat pentru că am uitat cu toții să apreciem aceste valori și le-am uitat semnificația reală. De aceea, sufletele s-au încarnat, au luat o formă fizică și au început să experimenteze viața cu frumusețile ei, cu greutățile ei pentru a învăța diferența dintre minte, trup și suflet.

Trupul este doar un ambalaj pe care îl folosim pentru a putea fi ceva mai mai vizibil decât o energie și pentru a acționa în societatea lumească. Mintea este cea mai mare ispită a noastră, este cea care ne îngrădește și care ne dictează să facem alegeri din EGO și nu din suflet. EGO-ul aduce cu el tot ceea ce este rău și dăunător evoluției noastre spirituale. EGO-ul ne creează multe probleme care nu există în realitate însă ne face să credem asta, EGO-ul ne face să reacționăm urât cu furie și mânie față de oameni care de cele mai multe ori nu merită acest tratament. EGO-ul dă naștere la invidie, gelozie, frică, violență, furt, minciună, lașitate, orgoliu și vanitate. Ego-ul desparte oamenii și limitează sufletul în a-și urma parcursul spiritual de care are nevoie. EGO-ul nu este parte din noi și totuși este prezent cu noi mereu. Este acolo pentru a ne ispiti ori de câte ori nu suntem atenți și nu reușim să-l ignorăm. EGO-ul este cauza tuturor lucrurilor rele de care avem parte în fiecare viață pe care o trăim. Cu cât îi permitem mai mult să ne controleze gândurile și acțiunile, cu atât mai mult vom stagna și nu vom învăța niciuna din frumoasele lecții pe care viața ni le oferă.

Dacă trăim o viață în care nu am reușit să facem niciun pas în față din punct de vedere spiritual, în care nu am reușit să ne apropiem un pic mai mult de ceea ce suntem noi cu adevărat, am trăit degeaba. Indiferent cât de scurtă sau lungă a fost viața, indiferent cât de sănătos ne-am menținut trupul, indiferent cât de săraci sau bogați am fost, indiferent ce meserie am practicat, cărei religii am aparținut, în ce țară și sub influența cărei culturi am trăit… dacă nu am învățat niciuna din lecțiile spirituale viața este egală cu 0. De aceea, sufletul nostru se reîncarnează într-un alt trup și începe o viață nouă care are același scop: evoluția sufletului, descoperirea iubirii și bunătății, valorile care ne definesc energia, valorile divine cu care suntem una.

Tot ceea ce ni se întâmplă în viață este pentru că merităm. Chiar dacă ni se pare că suntem nefavorizați pentru că trecem prin situații dificile, trebuie să înțelegem că toate au o lecție pentru noi și totul se întâmplă pentru ca noi să fim mai buni. Trebuie să privim fiecare viață ca pe un cadou, ca pe o nouă oportunitate de a evolua. Cu cât ne eliberăm mai mult de mintea noastră și ne ascultăm sufletul, cu cât iubim mai mult, cu cât iertăm mai mult, cu atât mai mult vom atrage energie pozitivă asupra noastră care ulterior se va reflecta prin bucurii, dorințe împlinite, sănătate, succes și fericire. Însă dacă ne lăsăm conduși de mintea și EGO-ul nostru, dacă suntem invidioși, dacă suntem răutăcioși, dacă nu știm să primi lecțiile frumoase pe care viața ni le oferă, vom aduna în noi o energie negativă care ne va aduce boli, suferințe, eșecuri și în final moarte. Există un film care prezintă foarte bine ceea ce se întâmplă cu sufletele noastre după ce murim și pe care vi-l recomand cu drag: Nosso lar. Una dintre ideile punctate foarte bine în acest film este că orice om care moare din cauza unei boli sau suferințe se sinucide pentru că el însuși și-a provocat moartea prin acțiunile pe care le-a făcut de-a lungul vieții. Știu că mulți oameni care au pierdut pe cineva drag din cauza unei boli mă vor contrazice deoarece nu vor putea fi obiectivi însă eu cred foarte mult în karma și mai ales în ceea ce simt. Și simt că dormim așa cum ne așternem și nu putem culege altceva decât ceea ce am semănat.

De aceea, vă invit să reflectați asupra sufletului vostru, asupra a ceea ce sunteți cu adevărat dincolo de forma fizică, să vă autoanalizați și să vă observați mintea și felul în care ea încearcă să vă conducă pe un drum greșit. Ascultați-vă sufletul, fiți veseli, iubiți mult, găsiți pacea interioară dinăuntrul vostru, împărtășiți bunătatea cu toți cei din jur și atunci veți cunoaște fericirea adevărată. Viața este foarte frumoasă doar că puțini dintre noi știm să privim cu ochii sufletului și nu cu cei ai minții!

23 de ani binecuvântați

Fiecare dintre noi am primit cadou o viață minunată în care găsim oameni buni și lucruri frumoase dacă știm unde să privim. Fiecăruia dintre noi ni se împlinesc dorințele dacă știm cum să cerem. Chiar dacă viața pare grea uneori, chiar dacă avem impresia că nu avem parte de noroc sau fericire, totul se întâmplă cu un motiv și tot ce e ni se întâmplă este defapt o binecuvântare pentru că din tot ce apare în viața noastră avem ceva de învățat. Și toate lecțiile pe care le acceptăm și le conștientizăm ne aduc o notă mare la următorul examen al vieții. Și fiecare examen trecut corect ne urcă cu o treaptă mai sus pe scara evoluției spirituale. Când vom ajunge sus de tot, în locul așa numit Rai, vom fi deja descoperit ce înseamnă cu adevărat înțelepciunea, bunătatea, iertarea, credința și iubirea.

Eu nu am avut o copilărie și o adolescență ușoară, dar asta nu înseamnă că perioadele acelea nu au fost frumoase, ba dimpotrivă unele momente au fost și vor rămâne printre cele mai frumoase din viața mea. Azi, la 23 de ani proaspăt împliniți pot spune, uitându-mă la trecutul meu, că am avut o viață binecuvântată. Și asta pentru că reușesc să văd măcar un gram de frumusețe în fiecare lucru, măcar un gram de bunătate în fiecare om și toată iubirea pe care Universul mi-o transmite prin mii și mii de feluri în fiecare zi. Mă bucur să văd că am alături de mine oameni cu suflet frumos, oameni optimiști și oameni care știu și vor să iubească. Și sunt foarte fericită să văd că de ziua mea, foarte mulți oameni care au fost alături de mine în etape importante din viața mea, foarte mulți oameni care s-au lipit de sufletul meu și foarte mulți oameni pe care îi admir mi-au făcut urări frumoase și din suflet. Vă mulțumesc tuturor care ați contribuit mai mult sau mai puțin pentru ca ziua de 11 ianuarie să fie de poveste. Energia pe care am primit-o de la voi toți îmi face sufletul mai viu, chipul mai vesel și zilele mai prospere. Vă doresc să vă împliniți visele, să vă amintiți mereu că viața e frumoasă și să urcați cât mai sus pe scara spirituală.

Mulțumesc pentru 23 de ani binecuvântați!

Diplomele nu reflectă valoarea unui om

Mă amuză și mă întristează în același timp, expresiile de genul: „O să te ia cineva fără o diplomă?”; „Ca să reușești în viață trebuie să ai diplome” sau „Ce-o să te faci fără o diplomă?”. Din păcate ne-am obișnuit cu ideea total eronată conform căreia pentru a avea succes trebuie să trecem prin aproximativ 16 ani de studii (generale + liceale + universitare), prin zeci de materii care nu ne pasionează, prin sute de teste și examene pe baza cărora primim niște note date de persoane mai mult sau mai puțin avizate. Acele note vor avea un rol în obținerea acelor diplome atât de „prețioase” care ne vor folosi apoi pentru a ne angaja într-un domeniu care nu este pe placul nostru, însă este cu siguranță pe placul lumii de unde va veni și verdictul final: „Ai ajuns cineva!” sau „Te-ai realizat!”.

Îmi doresc ca toți elevii și mai ales, toți părinții, să conștientizeze faptul că notele și diplomele obținute în școli nu spun nimic despre valoarea reală a unei persoane. Școala, cel puțin în viziunea mea, ar trebui să fie locul unde în fiecare zi aripile noastre cresc tot mai mult pentru ca la final să ne putem lua zborul singuri, entuziasmați și încrezători în forțele proprii. Școala, însă, în special în România, ne taie aripile și ne îngrădește orizonturile. Școala ne învață să fim competitivi și să ne străduim să fim mai buni decât ceilalți când defapt trebuie să fim mai buni doar decât am fost ieri și să ne comparăm strict cu noi înșine. Școala ne impune multe domenii de studiu ale căror subiecte trebuie să le învățăm forțat fie că ne pasionează sau nu. Din acest motiv, există foarte multe persoane care își descoperă adevăratele pasiuni mult mai târziu în viață sau chiar deloc. Nu ai cum să te cunoști pe tine însuți și nu ai cum să îți dezvolți o personalitate adevărată dacă anumite lucruri îți sunt ascunse sau interzise, iar altele îți sunt servite forțat la „mic dejun, prânz și cină”.

În continuare, vă prezint pe scurt cam cum ar arăta situația dacă aș avea posibilitatea de a reseta mentalitatea la nivel global și de a schimba total regulile jocului în sistemele de învățământ din lume:

Primii 4 ani de școală: copiii sunt învățați să scrie, să citească și să calculeze. Odată ce stăpânesc aceste aspecte, ele vor fi exersate în continuare, însă copiii încep să afle și cunoștințe puțin mai vaste (când spun puțin, chiar mă refer la puțin):

+ reguli de gramatică, ortografie și punctuație;
+ câțiva autori și câteva titluri reprezentative literaturii din țara în care se află;
+ o listă cu statele lumii și câteva capitale importante prezentate pe hartă precum și câteva obiective turistice reprezentative pentru fiecare;
+ o listă cu cele mai importante perioade istorice care au influențat țara în care locuiesc și numele conducătorilor cei mai reprezentativi;
+ câteva lucruri legate de anatomia corpului uman;
+ aspecte legate de igienă și sănătate;
+ reguli de bun simț (că poate nu toți vin cu „cei 7 ani de-acasă”);
+ câteva lucruri legate de protejarea animalelor și a naturii;
^Bonus: sfaturi legate de cât de important este să îți urmezi întotdeauna sufletul, să nu te lași condus de minte, să nu cazi în capcana numită EGO și să alegi mereu dreptatea, bunătatea și iubirea.^

La sfârșitul acestor 4 ani, copiilor le vor fi prezentate o sumedenie de subiecte diferite din diverse domenii de studiu (astronomie, geografie, filosofie, psihologie, limbi străine, bricolaj, pictură, actorie, muzică, dans, zoologie, botanică, arheologie, fizică, chimie și încă câte și mai câte alte subiecte pe cât de frumoase pe atât de ignorate sau greșit abordate în ziua de azi). Fiecare copil va avea dreptul să aleagă, singur și fără o influență exterioară, subiectele pe care își dorește să le studieze în anii care urmează. Nu există un număr minim sau maxim de subiecte. Copiii vor avea astfel libertatea de a alege ce le place, școala le va pune tuturor la dispoziție materiale (atât teoretice cât și practice) și spațiu de lucru, iar copiii vor merge la școală în orice zi doresc ei și la orice oră doresc ei. Copiii vor avea voie să interacționeze cu ceilalți în timpul activităților lor atât timp cât vor avea un comportament decent și respectul va fi unul reciproc. Copiii vor putea lua pauze de masă sau de toaletă oricând doresc ei, iar profesorii vor fi acolo doar pentru a-i supraveghea și pentru a-i îndruma dacă este cazul, însă copiii se vor documenta singuri, vor experimenta și vor descoperi fără a fi constrânși de reguli. De asemenea, copiii nu vor primi teme și nici note. Nu vor da teste și examene și nu vor fi evaluați de către profesori. Aceștia își pot da cu părerea despre activitatea și evoluția copiilor, însă vor fi doar sfaturi, și nu ordine. Nu mai există teze, examen de capacitate, BAC, licență, disertație și alte cuvinte grele dar în același timp goale și lipsite de valoare. Copiii vor învăța în acest sistem până la 18 ani când cu siguranță vor fi suficient de pregătiți pentru a începe să trăiască doar datorită pasiunilor pe care și le-au descoperit și pe care le-au învățat SINGURI ȘI DE BUNĂVOIE atât teoretic cât și practic.

Cred și simt că o asemenea schimbare radicală este necesară și ar fi foarte benefică pentru societatea în care trăim deoarece pentru a avea succes, pentru a fi cineva, pentru a te realiza cu adevărat trebuie să fii fericit și împăcat cu sufletul tău, iar pentru asta trebuie să te descoperi și sa fii TU, să fii adevărat, să fii autentic, să fii original și să te lași dus de frumoasele valuri ale vieții. Fără constrângeri, fără reguli, fără competiții. Doar tu fericit și împăcat cu tine însuți într-un Univers roditor plin de iubire!

P.S.: Cea mai valoroasă diplomă pentru mine, dintre toate zecile pe care le-am adunat într-un dosar, este o diplomă simbolică primită în urma unui spectacol de teatru. Diploma nici măcar nu mi se adresează mie personal, ci întregii trupe de teatru, însă a rămas în posesia mea. În societatea în care trăim, diploma asta nu are nicio valoare, vorba aia „nu mă ia nimeni nicăieri cu ea”, dar pentru sufletul meu… e de neprețuit!

Cine e Lebăduța?

Bună tuturor 🙂

Mă numesc Monica, am 23 de ani și momentan locuiesc în Baia Mare. Sunt căsătorită cu un bărbat minunat și îi mulțumesc lui Dumnezeu în fiecare zi pentru că mi-am cunoscut sufletul pereche atât de devreme și pentru că relația noastră e în fiecare zi tot mai frumoasă.

Am creat acest blog pentru că îmi place foarte mult să scriu și îmi doresc să împărtășesc cu voi păreri și evenimente din care să învățăm cu toții. Încă de mică, scriam multe compuneri și citeam foarte multe cărți, iar una dintre cele mai mari dorințe pe care le am în prezent este să public o carte care să surprindă o poveste romantică dar și o aventură SF, la care am început să lucrez deja cu câteva idei de bază. O altă dorință pe care o am este să fac și vloging pentru a fi și mai aproape de voi și pentru a putea împărtăși informații și pe cale vizuală, pentru că există multe lucruri în viață care trebuie trăite (sau văzute) pentru că nu se pot descrie în cuvinte.

Cu toate că viața nu este întotdeauna ușoară, eu aleg să văd că a trece peste greutăți și a face față provocărilor face parte din farmecul vieții și că viața nici nu ar trebui sa fie ușoară pentru ca atunci nu ai mai trăi cu adevărat și nu ai avea ocazia să evoluezi. Eu iubesc viața, privesc fiecare zi ca pe un cadou de la Dumnezeu, o șansă în plus pentru a deveni mai bună și pentru a-mi transforma dorințele în realitate. Încerc pe cât posibil să mă bucur de fiecare moment, de lucrurile simple și sunt foarte recunoscătoare pentru tot ce am. Îmi place să am în jurul meu oameni pozitivi care rezonează cu mine și cu felul meu de a fi, iar din acest motiv pot spune că nu am un cerc foarte mare de prieteni, însă nici nu îmi doresc asta pentru că mereu voi alege calitatea, și nu cantitatea.

De ce am ales să mă asemăn cu o lebăduță? Îmi plac foarte mult lebedele pentru că sunt printre cele mai inteligente păsări, pentru că sunt foarte blânde, pașnice, protectoare și ajută foarte mult alte specii precum peștii hrănindu-i sau îngrijind plantele. Îmi mai plac lebedele și pentru faptul că au oricând curajul să își deschidă aripile, la fel cum îmi place mie să îmi iau avânt și să mă aventurez în viața pe care Universul mi-o oferă. Mă consider o persoană pozitivă, îmi place foarte mult să îi ajut pe ceilalți, mai ales pe copii, bătrâni sau animale care au nevoie de ajutor și îmi place sa am mereu o stare pozitivă,să iubesc, să fiu fericită, iar din aceste motive mă asemăn cu o lebădă și a devenit deja un apelativ de-al meu. Soțul meu mă alintă în fiecare zi spunându-mi lebăduța, așadar acestea sunt motivele pentru care acest blog care devine încet-încet a doua mea casă se numește Swan Stories.

Lebăduța care își ia avânt pentru a se bucura de viața asta minunată poți fi și tu, dacă ai curaj să alegi cu sufletul și nu cu mintea! Alege azi iubirea, prezentul și bucuria! Alege să trăiești cu adevărat!

Vă pup, vă iubesc și vă doresc să descoperiți cât de frumoasă este viața!

Cine ești cu adevărat?

Cine ești cu adevărat și cât din ceea ce gândești crede sufletul tău?

Fiecare alegere pe care o facem este urmată de efecte negative sau pozitive și de fiecare dată trebuie să ne asumăm în totalitate responsabilitatea pentru acțiunile noastre. Orice gând care apare în mintea noastră ne transmite o emoție care ne face să acționăm conform acesteia. Emoțiile pe care le trăim și alegerile pe care le facem devin obiceiuri sau dependențe. Nu conștientizăm că majoritatea gândurilor nu ne aparțin, nu aparțin sufletului nostru și că tot ceea ce gândim și simțim negativ nu trebuie manifestat.

În mintea noastră se petrece permanent un zgomot, un dialog interior, inutil al cărui scop este de a ne manipula până când ajungem să cedăm și să exprimăm o emoție negativă din care ego-ul nostru se va hrăni din nou pentru a menține acel control asupra minții noastre.

Dacă suferim, dacă relațiile cu cei din jur nu funcționează așa cum ne dorim, dacă cădem mereu pradă aceleiași dependențe trebuie să începem prin a conștientiza că toate emoțiile și acțiunile noastre se pot schimba în funcție de ceea ce gândim. Orice gând negativ trebuie recunoscut și acceptat, dar nu manifestat, ci tratat cu detașare deoarece, fiind negativ, nu ne încarcă cu energie, ci ne-o consumă.

Avem nevoie de curaj și de o anumită disciplină pentru a găsi liniștea interioară și pentru a descoperi ceea ce suntem cu adevărat și minunatele lucruri pe care suntem capabili să le creăm, pentru a reuși să ne opunem dialogului interior și gândurilor negative, pentru a reuși să punem capăt oricărei suferințe din viața noastră. Disciplina interioară se bazează pe deciziile conștiente asupra oricărei acțiuni și pe detașarea față de rezultat. Când începem să acționăm fără a avea așteptări de la celelalte ființe umane și când învățăm să primim orice rezultat cu seninătate, vom acumula o energie pozitivă căreia ego-ul nu se mai poate opune.

Desigur, precum orice altă schimbare, aceasta poate fi realizată doar prin menținerea constantă a disciplinei în orice fel de alegere pe care o facem zi de zi și prin perpetuarea practicii spirituale până când acest mod de viață devine un obicei care ne va scăpa de suferința inutilă și ne va învăța că suntem mai buni și mai puternici decât am crezut până acum.

„Există o stranie și stimulatoare fericire în a acționa deplini conștienți ca și cum fiecare lucru pe care îl facem ar putea fi ultima noastră acțiune pe pământ.”

Îmi doresc să fii fericit!

Îmi doresc ca fiecare om să conștientizeze la un moment dat care sunt persoanele, momentele și stările ce merită să fie păstrate în viața lor. Pierdem foarte mult timp în compania unor oameni care ne oferă doar momente plăcute, efemere și deloc constructive pentru formarea și desăvârșirea sufletului nostru. ÎI ignorăm pe cei care ne susțin, ne arată afecțiune și care știu să ne pună zâmbetul pe chip prin gesturi pe cât de „mărunte” la prima vedere pe atât de semnificative și grandioase în esență. Observ zi de zi în jurul nostru, FRICA de a fii consecvent într-o hotărâre personală și de a-ți asuma faptul că marea majoritate s-ar putea să aibă o părere contrară. În societatea actuală, unde o importanță primordială este acordată statutului social, modei de a fi în rând cu ceilalți și efortului neîncetat de a se menține într-un anturaj influent, FRICA este cel mai mare dușman. Din FRICA de a nu pierde lucrurile efemere, pierdem tocmai ceea ce căutăm o viață întreagă și pentru care suntem meniți. Pierdem familie, pierdem prieteni, pierdem învățături, pierdem iubirea, sufletul destinat să alcătuiască alături de noi un întreg și cel mai important și mai dezamăgitor e că ne pierdem pe NOI.

Am învățat deja, deși drumul meu pare că abia a început, că pentru a dobândi fericirea trebuie întâi de toate să ne dăm voie să fim fericiți, să ne inconjurăm cu oameni care pe NOI ne fac fericiți, să avem curajul de a spune „DA” lucrurilor care ne fac pe NOI fericiți și de a refuza prompt orice încearcă să ne strice bucuria și să ne facă sa cădem în FRICĂ. O persoană care trăiește în confuzie, îndoieli, frică și plăceri efemere nu va atrage niciodată în viața sa decât exact aceleași lucruri… Schimbându-ne atitudinea si gândirea ne schimbăm viața. Și nu am să neg vreodată că pentru toate nevoile trupești banii constituie un rol foarte important și a trăi în lux nu este un păcat așa cum nici sărăcia nu e o virtute, dar când vânătoarea asta devine centrul universului nostru uităm de unde am venit, de ce am venit și încontro ne îndreptăm, moment în care la nivel energetic si spiritual fără iubire, iertare, bunătate, înțelepciune… MURIM!