De ce e important să avem dorințe?

Un suflet fără dorințe e precum un pom fructifer care nu dă roade niciodată, care an de an e lipsit de flori, de fructe, de culoare. Un suflet care odată cu trecerea anilor își pierde vitalitatea și se cufundă în agonie și tristețe e un suflet care nu a avut sau nu și-a împlinit dorințele.Cunosc câteva persoane care își trăiesc viața fără a avea dorințe personale și care pun mai presus preferințele celor din jur decât ale lor. Acestea sunt și persoanele care nu reușesc să se bucure de viață, care consideră că ele sunt mai puțin norocoase și care s-au resemnat cu gândul ăsta. Soluția e defapt foarte simplă și la îndemâna fiecăruia dintre noi.

Pentru a avea o viață fericită și prosperă e important să ne stabilim propriile dorințe și obiective și să le vizualizăm în fiecare zi. Odată ce am purtat o discuție interioară cu noi înșine și știm ce ne dorim să obținem, putem lucra puțin câte puțin la îndeplinirea dorințelor noastre.

Agenda mea de dorinte 🙂

Mi-am făcut un obicei ca la începutul fiecărui an să îmi notez într-o agendă toate lucrurile pe care îmi doresc să le realizez în anul respectiv și de asemenea să revizuiesc ceea ce s-a întâmplat în ultimul an, mulțumind Universului pentru dorințele pe care am reușit să le transform în realitate.

Acest lucru mă ajută foarte mult să îmi pun în ordine gândurile, să am niște scopuri bine definite și să reflectez asupra a ceea ce îmi doresc cu adevărat. Uneori e posibil să ne dorim ceva pe moment, însă când ne analizăm propriile gânduri și sentimente putem face distincția între ceea ce vrem cu adevărat și ceea ce ne atrage doar pe o perioadă foarte scurtă de timp.

Un lucru care ne poate ajuta la a face distincția dintre dorințe este să ne punem mereu întrebarea: „De ce?”. Să presupunem că îți dorești un telefon nou, unul dintre ultimele modele apărute pe piață. De ce? Ce o să faci cu el? Dacă răspunsul este unul argumentat, de exemplu ai putea avea nevoie de un telefon de ultimă generație pentru jobul sau business-ul tău, ăsta e un motiv suficient de mare încât să lucrezi la îndeplinirea acestei dorințe. Dacă, însă, ți-l dorești doar pentru că și cei din jurul tău au, poate ai vrea să te mai gândești puțin fiindcă s-are putea să descoperi că înăuntrul tău se ascund alte visuri mai mari și mai importante care abia așteaptă să fie regăsite și scuturate de praf precum niște cărți vechi, uitate în podul casei.

O mare parte dintre oameni își doresc să aibă cât mai mulți bani, iar dacă îi întrebăm ce ar face cu ei au diverse răspunsuri pregătite. Cum ar fi însă să ne imaginăm că după ce ne-am împlinit primele dorințe care ne vin în minte  (casă, mașină, haine, călătorii, telefoane, etc) tot ne mai rămân încă bani? Foarte mulți bani. Și vom avea mereu bani, nu se vor termina niciodată. Ce am face în cazul ăsta cu ei? Care sunt dorințele noastre dincolo de lucrurile materiale pe care deja știm că ni le dorim? Dacă eu aș avea mulți bani mi-ar plăcea să adopt câțiva copii și chiar să deschid un orfelinat mult mai modern în care copiii fără o familie să poată duce o viață fericită, să nu le lipsească niciodată nimic și să nu simtă vreodată că între ei și copiii cu familie ar fi vreo diferență. Pe lângă asta, mi-ar plăcea să deschid și o școală privată unde copiii să învețe câteva lucruri de bază (a calcula, a scrie, a citi), câteva lucruri esențiale care nu se învață din păcate în școli, cel puțin nu în cele de stat (reguli de bun simț, de igienă, de comportament în societate, etc) și cel mai important le-aș pune la dispoziție resursele necesare pentru ca fiecare copil să studieze numai și numai ceea ce îi face plăcere, în ritmul propriu, fără competiție între ei deoarece fiecare e diferit și e absurd să fie apreciat sau certat pentru ceva ce nu îi aduce bucurie și pentru care nu are abilitățile necesare. Așadar, dacă aș avea mulți bani, i-aș folosi pe cele două mari dorințe pentru că ar aduce o schimbare în favoarea întregii societăți, în favoarea a milioane de persoane și suflete, nu doar propriei mele ființe, iar cum eu sunt doar o fărâmă aproape invizibilă din tot ce există, aș fi mult mai fericită să știu că am contribuit la bucuria și împlinirea mai multor oameni și mi-ar plăcea să lucrez la acest vis chiar dacă momentan sunt pași mici.

Astea sunt cele două visuri mari pe care mi-aș dori să le îndeplinesc dacă va fi ca la un moment dat să dispun de foarte mulți bani. Până atunci, cum am spus, mă concentrez pe dorințele mai mici, mai realizabile în viitorul apropiat, însă și aici e necesară distincția dintre cele reale și cele superficiale. Odată ce am făcut acest pas și am notat dorințele care chiar contează, îmi place să le exprim și prin imagini pe care să le vizualizez zilnic, iar asta ajută foarte mult  ca acele obiective să se materializeze într-un timp cât mai scurt. Dorințele fiecăruia dintre noi diferă în funcție de personalitate și pot fi legate de o activitate pe care vrem să începem să o practicăm în mod repetat, de a renunța la un obicei prost, de a ne permite să ne achiziționăm diverse lucruri, de a ne îmbunătăți stilul de viață, de a trece cu succes anumite examene, de a călători într-o destinație exotică și lista poate continua cu o gamă foarte largă de dorințe. Indiferent care ar fi acestea, după ce am reușit să le exprimăm și prin imagini, suntem deja foarte aproape de a le transforma în realitate. De aceea, la începutul fiecărui an îmi atașez pe un panou fotografii cu dorințele pe care le am pentru anul acela. Faptul că văd în fiecare zi acel panou mă motivează foarte mult înspre a-mi îndeplini țelurile.

Panoul meu si al sotului meu pentru 2018 🙂

Știu că poate sună mult prea visător totul, însă nu neg că pe lângă ceea ce am menționat mai sus este nevoie și de acțiune. Nu vei reuși niciodată să ai un corp frumos și sănătos dacă nu faci sport regulat și nu ai o alimentație corespunzătoare, nu vei reuși să treci examenele dacă nu înveți deloc pentru ele și nu vei reuși să publici o carte pe care nici măcar nu ai început să o scrii. A face pași reali înspre îndeplinirea dorințelor tale este un lucru necesar însă faptele vin mai greu, mai ales atunci când îți dorești ceva nou în viața ta sau când anumite dorințe necesită un efort mai mare. De aceea e foarte important să ne cunoaștem foarte bine pe noi înșine, să ne stabilim dorințele, să le reprezentăm prin imagini pentru a avea în fiecare zi un impuls, ceva care să ne dea elanul de a acționa și cel mai important e să purtăm în sufletul nostru motivația din spatele acestor dorințe.

De când practic exprimarea dorințelor prin scris și prin imagini, am reușit să mă mențin mai concentrată pe țelurile mele, să lucrez mai des pentru împlinirea lor și chiar să reușesc să transform în realitate câteva dintre ele, iar cea mai mare dorință îndeplinită a fost cea de a merge în America cu programul Work and Travel.Nu aveam habar cum voi face rost de bani la acel moment sau cum va decurge întreaga experiență, însă panoul de dorințe m-a ținut mereu motivată, mi-a dat curajul de a continua și astfel mi-am trăit propriul vis american.

Vă recomand și vouă să vă descoperiți pe voi înșivă, să faceți din când în când ordine în sertărașul cu dorințe și să le vizualizați cât mai des pentru că astfel vor face în scurt timp parte din realitatea voastră.

 

Cine ești cu adevărat?

Cine ești cu adevărat și cât din ceea ce gândești crede sufletul tău?

Fiecare alegere pe care o facem este urmată de efecte negative sau pozitive și de fiecare dată trebuie să ne asumăm în totalitate responsabilitatea pentru acțiunile noastre. Orice gând care apare în mintea noastră ne transmite o emoție care ne face să acționăm conform acesteia. Emoțiile pe care le trăim și alegerile pe care le facem devin obiceiuri sau dependențe. Nu conștientizăm că majoritatea gândurilor nu ne aparțin, nu aparțin sufletului nostru și că tot ceea ce gândim și simțim negativ nu trebuie manifestat.

În mintea noastră se petrece permanent un zgomot, un dialog interior, inutil al cărui scop este de a ne manipula până când ajungem să cedăm și să exprimăm o emoție negativă din care ego-ul nostru se va hrăni din nou pentru a menține acel control asupra minții noastre.

Dacă suferim, dacă relațiile cu cei din jur nu funcționează așa cum ne dorim, dacă cădem mereu pradă aceleiași dependențe trebuie să începem prin a conștientiza că toate emoțiile și acțiunile noastre se pot schimba în funcție de ceea ce gândim. Orice gând negativ trebuie recunoscut și acceptat, dar nu manifestat, ci tratat cu detașare deoarece, fiind negativ, nu ne încarcă cu energie, ci ne-o consumă.

Avem nevoie de curaj și de o anumită disciplină pentru a găsi liniștea interioară și pentru a descoperi ceea ce suntem cu adevărat și minunatele lucruri pe care suntem capabili să le creăm, pentru a reuși să ne opunem dialogului interior și gândurilor negative, pentru a reuși să punem capăt oricărei suferințe din viața noastră. Disciplina interioară se bazează pe deciziile conștiente asupra oricărei acțiuni și pe detașarea față de rezultat. Când începem să acționăm fără a avea așteptări de la celelalte ființe umane și când învățăm să primim orice rezultat cu seninătate, vom acumula o energie pozitivă căreia ego-ul nu se mai poate opune.

Desigur, precum orice altă schimbare, aceasta poate fi realizată doar prin menținerea constantă a disciplinei în orice fel de alegere pe care o facem zi de zi și prin perpetuarea practicii spirituale până când acest mod de viață devine un obicei care ne va scăpa de suferința inutilă și ne va învăța că suntem mai buni și mai puternici decât am crezut până acum.

„Există o stranie și stimulatoare fericire în a acționa deplini conștienți ca și cum fiecare lucru pe care îl facem ar putea fi ultima noastră acțiune pe pământ.”