Diplomele nu reflectă valoarea unui om

Mă amuză și mă întristează în același timp, expresiile de genul: „O să te ia cineva fără o diplomă?”; „Ca să reușești în viață trebuie să ai diplome” sau „Ce-o să te faci fără o diplomă?”. Din păcate ne-am obișnuit cu ideea total eronată conform căreia pentru a avea succes trebuie să trecem prin aproximativ 16 ani de studii (generale + liceale + universitare), prin zeci de materii care nu ne pasionează, prin sute de teste și examene pe baza cărora primim niște note date de persoane mai mult sau mai puțin avizate. Acele note vor avea un rol în obținerea acelor diplome atât de „prețioase” care ne vor folosi apoi pentru a ne angaja într-un domeniu care nu este pe placul nostru, însă este cu siguranță pe placul lumii de unde va veni și verdictul final: „Ai ajuns cineva!” sau „Te-ai realizat!”.

Îmi doresc ca toți elevii și mai ales, toți părinții, să conștientizeze faptul că notele și diplomele obținute în școli nu spun nimic despre valoarea reală a unei persoane. Școala, cel puțin în viziunea mea, ar trebui să fie locul unde în fiecare zi aripile noastre cresc tot mai mult pentru ca la final să ne putem lua zborul singuri, entuziasmați și încrezători în forțele proprii. Școala, însă, în special în România, ne taie aripile și ne îngrădește orizonturile. Școala ne învață să fim competitivi și să ne străduim să fim mai buni decât ceilalți când defapt trebuie să fim mai buni doar decât am fost ieri și să ne comparăm strict cu noi înșine. Școala ne impune multe domenii de studiu ale căror subiecte trebuie să le învățăm forțat fie că ne pasionează sau nu. Din acest motiv, există foarte multe persoane care își descoperă adevăratele pasiuni mult mai târziu în viață sau chiar deloc. Nu ai cum să te cunoști pe tine însuți și nu ai cum să îți dezvolți o personalitate adevărată dacă anumite lucruri îți sunt ascunse sau interzise, iar altele îți sunt servite forțat la „mic dejun, prânz și cină”.

În continuare, vă prezint pe scurt cam cum ar arăta situația dacă aș avea posibilitatea de a reseta mentalitatea la nivel global și de a schimba total regulile jocului în sistemele de învățământ din lume:

Primii 4 ani de școală: copiii sunt învățați să scrie, să citească și să calculeze. Odată ce stăpânesc aceste aspecte, ele vor fi exersate în continuare, însă copiii încep să afle și cunoștințe puțin mai vaste (când spun puțin, chiar mă refer la puțin):

+ reguli de gramatică, ortografie și punctuație;
+ câțiva autori și câteva titluri reprezentative literaturii din țara în care se află;
+ o listă cu statele lumii și câteva capitale importante prezentate pe hartă precum și câteva obiective turistice reprezentative pentru fiecare;
+ o listă cu cele mai importante perioade istorice care au influențat țara în care locuiesc și numele conducătorilor cei mai reprezentativi;
+ câteva lucruri legate de anatomia corpului uman;
+ aspecte legate de igienă și sănătate;
+ reguli de bun simț (că poate nu toți vin cu „cei 7 ani de-acasă”);
+ câteva lucruri legate de protejarea animalelor și a naturii;
^Bonus: sfaturi legate de cât de important este să îți urmezi întotdeauna sufletul, să nu te lași condus de minte, să nu cazi în capcana numită EGO și să alegi mereu dreptatea, bunătatea și iubirea.^

La sfârșitul acestor 4 ani, copiilor le vor fi prezentate o sumedenie de subiecte diferite din diverse domenii de studiu (astronomie, geografie, filosofie, psihologie, limbi străine, bricolaj, pictură, actorie, muzică, dans, zoologie, botanică, arheologie, fizică, chimie și încă câte și mai câte alte subiecte pe cât de frumoase pe atât de ignorate sau greșit abordate în ziua de azi). Fiecare copil va avea dreptul să aleagă, singur și fără o influență exterioară, subiectele pe care își dorește să le studieze în anii care urmează. Nu există un număr minim sau maxim de subiecte. Copiii vor avea astfel libertatea de a alege ce le place, școala le va pune tuturor la dispoziție materiale (atât teoretice cât și practice) și spațiu de lucru, iar copiii vor merge la școală în orice zi doresc ei și la orice oră doresc ei. Copiii vor avea voie să interacționeze cu ceilalți în timpul activităților lor atât timp cât vor avea un comportament decent și respectul va fi unul reciproc. Copiii vor putea lua pauze de masă sau de toaletă oricând doresc ei, iar profesorii vor fi acolo doar pentru a-i supraveghea și pentru a-i îndruma dacă este cazul, însă copiii se vor documenta singuri, vor experimenta și vor descoperi fără a fi constrânși de reguli. De asemenea, copiii nu vor primi teme și nici note. Nu vor da teste și examene și nu vor fi evaluați de către profesori. Aceștia își pot da cu părerea despre activitatea și evoluția copiilor, însă vor fi doar sfaturi, și nu ordine. Nu mai există teze, examen de capacitate, BAC, licență, disertație și alte cuvinte grele dar în același timp goale și lipsite de valoare. Copiii vor învăța în acest sistem până la 18 ani când cu siguranță vor fi suficient de pregătiți pentru a începe să trăiască doar datorită pasiunilor pe care și le-au descoperit și pe care le-au învățat SINGURI ȘI DE BUNĂVOIE atât teoretic cât și practic.

Cred și simt că o asemenea schimbare radicală este necesară și ar fi foarte benefică pentru societatea în care trăim deoarece pentru a avea succes, pentru a fi cineva, pentru a te realiza cu adevărat trebuie să fii fericit și împăcat cu sufletul tău, iar pentru asta trebuie să te descoperi și sa fii TU, să fii adevărat, să fii autentic, să fii original și să te lași dus de frumoasele valuri ale vieții. Fără constrângeri, fără reguli, fără competiții. Doar tu fericit și împăcat cu tine însuți într-un Univers roditor plin de iubire!

P.S.: Cea mai valoroasă diplomă pentru mine, dintre toate zecile pe care le-am adunat într-un dosar, este o diplomă simbolică primită în urma unui spectacol de teatru. Diploma nici măcar nu mi se adresează mie personal, ci întregii trupe de teatru, însă a rămas în posesia mea. În societatea în care trăim, diploma asta nu are nicio valoare, vorba aia „nu mă ia nimeni nicăieri cu ea”, dar pentru sufletul meu… e de neprețuit!

Cea mai bună bunică din lumea întreagă!

Copilăria mea nu a fost una ușoară sau fericită, dar cu siguranță a fost una de care am avut nevoie. Am avut nevoie de tumult și frică pentru a deveni femeia puternică care sunt astăzi. Am avut nevoie de nepăsare și ignoranță pentru a fi femeia iubitoare care sunt astăzi. Am avut nevoie de a nu fi ascultată și înțeleasă pentru a fi azi o prietenă bună pentru cei din jurul meu. Am avut nevoie și de refuzuri și de lipsuri, pentru a învăța să dăruiesc. Am avut nevoie de simplitate pentru a fi azi un om recunoscător pentru tot ceea ce are. Am avut nevoie să duc anumite lupte singură cu scopul de a-mi împlini o dorință pentru a fi astăzi o femeie ambițioasă și încrezătoare în forțele proprii. Sunt multe lucruri din copilăria mea pentru care aș mulțumi, dar probabil sunt și mai multe cele care m-au marcat.

Personajul–erou al copilăriei mele este și va rămâne veșnic bunica mea de suflet: Momo. Ea a fost persoana care s-a bucurat cel mai mult de venirea mea pe lume, care m-a iubit cel mai mult, care m-a protejat, care m-a învățat, care m-a educat, care m-a ascultat și care m-a susținut în orice decizie luată. Momo m-a ținut într-un coșuleț lângă patul ei după ce am ajuns acasă și cu ea am trăit în aceeași cameră timp de 16 ani. Momo mi-a făcut copilăria mai dulce, mai savuroasă și mai frumoasă din toate punctele de vedere. Momo îmi bucură și azi viața, mă îndrumă, mă ascultă, mă ajută și mă răsfață, la cei aproape 77 de ani. Îmi doresc din suflet să o mai țină Dumnezeu lângă mine mulți mulți ani să o pot răsplăti pentru toată bunătatea pe care mi-a oferit-o și să ajungă să-și cunoască și strănepoții.

Dacă ar trebui să dau cuiva exemplu de o femeie cinstită, harnică, iubitoare, mereu pregătită cu sfaturi pentru orice problemă, cu mâna întinsă pentru a ajuta și pe cei care i-au greșit, credincioasă în Dumnezeu și mereu cu dorința de a excela în orice activitate, sinceră și curajoasă pe drumurile cele mai dificile, primind în casă cu masa plină de bunătăți pe oricine și cu ochii plini de lacrimi când îi demonstrezi și cea mai mică recunoștință, doar în ea se împletesc așa frumos toate aceste calități și o iubesc din tot sufletul!

Momo e cea mai bună bunică din lumea întreagă!

Schimbul de energii pozitive aduce fericire!

Cred foarte tare în energii. Energiile oamenilor, ale gândurilor, ale cuvintelor, ale sentimentelor. Energiile tuturor vibrează în aer și din păcate este unul dintre cele mai grele lucruri de controlat. Cred cu tărie că este foarte important să avem tot timpul o energie bună, pozitivă, prosperă deoarece de fiecare dată când intrăm în contact cu cineva are loc un schimb de energii. Energia noastră pleacă înspre cealaltă persoană și noi acumulăm energia care vine din partea cealaltă.

Energiile pe care le avem noi înșiși și cele pe care ele acumulăm direct sau indirect, voit sau nevoit, de la cei din jurul nostru joacă un rol primordial în viața noastră și se reflectă în absolut fiecare aspect al vieții noastre: dacă întâlnim oameni triști, nervoși, răutăcioși, leneși, superficiali, dezinteresați, pesimiști sau necinstiți vom acumula o energie negativă care se poate manifesta sub forma unei dureri de cap, unei senzații de oboseală, unei lipse de energie fizică, unei senzații de anxietate, nervozitate, frică și în principiu sub formă de stres. Ulterior, noi vom da mai departe acea energie negativă care va afecta pe altcineva care la rândul lui o va da mai departe și uite așa ne infectăm zi de zi unii pe alții. Dacă adunăm prea multă energie negativă ajungem într-un moment al vieții când suntem răpuși de o boală sau de un eveniment foarte neplăcut în familie sau chiar de un faliment financiar. Atunci ne întrebăm: „Oare de ce mi se întâmplă chiar mie asta? Cu ce am greșit eu să merit asta?”. Sigur că o boală poate avea și alte cauze legate de alimentația și stilul de viață al persoanei respective la fel cum un insucces poate avea ca și cauză o strategie greșită, însă în unele cazuri oamenii procedează corect 100% și totuși au parte de asemenea probleme pentru că au acumulat prea multă energie negativă de-a lungul anilor și prea puțină energie pozitivă. Unul dintre proverbele mele preferate este „Cine se aseamănă se adună!”. Asta fac și energiile. Se adună cu evenimentele cu care se potrivesc: pozitivele cu fericirea, negativele cu tristețea. Asta-i lege a Universului pe care nu o controlăm și nu o vom controla niciodată.

Ce putem face, însă, este să încercăm să ne menținem într-un câmp energetic pozitiv. Energia noastră o putem controla și modifica prin gânduri optimiste, prin bunătate, printr-o atitudine deschisă și detașată, prin iubirea pe care ar trebui s-o emanăm zi de zi în jurul nostru, dar și prin meditație, rugăciune sau activități artistice care ne bucură sufletul. De asemenea, trebuie să fim atenți căror persoane le permitem să intre în câmpul nostru energetic și să facă parte din el pentru că energia noastră va face schimb cu cealaltă și trebuie să ne asigurăm că primim în schimb cel puțin atât cât oferim. Dacă lucrați într-un mediu încărcat de energie negativă, renunțați la el. Dacă sunteți înconjurat de prieteni care emană o energie negativă renunțați la astfel de „prietenii”. Dacă prietenii voștri au alți prieteni de care sunt afectați negativ, îndepărtați-vă de ambele persoane deoarece schimbul de energii se face și indirect prin intermediul unei alte persoane. Nu lăsați energia negativă să vă afecteze! Chiar dacă sursa e în interiorul vostru sau este una exterioară, nu vă dați voie să acumulați energie negativă pentru că aceasta aduce cu ea repercursiuni care în timp pot fi grave și iremediabile atât pentru sufletul cât și pentru mintea și corpul vostru.

Am ales să am alături de mine oameni de valoare. O valoare spirituală și energetică, nicidecum una materială. Și îmi doresc să atrag doar oameni pe care eu îi consider valoroși. Dacă se întreabă cineva de ce am rupt legătura cu el sau ea, cred că și-au găsit răspunsul acum. Iar cei cu care păstrez legătura pot fi siguri 100% de un lucru: sunt cea mai norocoasă ființă de pe planetă că i-am găsit pe ei, oamenii cu adevărat valoroși și sper să nu-i dezamăgesc niciodată. Sunt foarte foarte puțini oameni cu care aleg să creez relații de prietenie. Și asta mă bucură! Pentru că mereu voi alege calitatea, și nu cantitatea!

Oamenii pe care îi întâlnim nu sunt altceva decât oglinda noastră!

Întâlnim pe parcursul vieții tot felul de oameni: oameni mai buni, oameni mai răi, oameni inteligenți, oameni cu bun simț, oameni mai puțin educați, oameni supărăcioși, oameni triști, oameni fericiți, oameni recunoscători, oameni care iartă, oameni care dezamăgesc, oameni care ajută, oameni ambițioși, oameni leneși, oameni iubitori și oameni care ne motivează.

Chiar dacă uneori pare greu de crezut, întâlnim oamenii pe care i-am dorit, oamenii pe care îi merităm și oamenii de care avem nevoie. Fiecare suflet cu care interacționăm este menit să ne învețe ceva și să ne marcheze viața într-un anumit fel. Iar de cele mai multe ori, oamenii pe care îi întâlnim sunt oglinda noastră pentru că fiecare dintre ei reflectă o părticică din noi. Oamenii ne reflectă atât calitățile, cât mai ales defectele pentru a ne face conștienți de acestea și pentru a ne motiva să le corectăm.

Atunci când ceva vă deranjează la cei din jur, gândiți-vă prima dată care ar putea fi motivul pentru care acei oameni au apărut în viața voastră și ce ați putea învăța de la ei. În loc să vă supărați pe ei și să considerați că aveți parte de ghinion întâlnind mereu un anumit tip de oameni, tratați situația cu detașare și seninătate și încercați să vă autoanalizați. S-ar putea să constatați că nu ați întâlnit altceva decât ceea ce ați avut nevoie pentru a vă dezvolta personal și pentru a face o schimbare în bine în viața voastră. Nu trebuie să petreceți mult timp în preajma oamenilor cu care nu aveți lucruri în comun sau cu ale căror energie nu rezonați, însă puteți să vă căutați reflexia în fiecare om care apare în viața voastră și să acceptați lecțiile de care aveți nevoie.

Dacă sunteți dezordonați veți întâlni oameni cu același defect pentru a conștientiza ca trebuie să vă schimbați. Dacă sunteți deseori irascibili și nu vă cântăriți cuvintele înainte de a le da drumul, veți întâlni oameni care vă vor trata la fel. Dacă gândiți superficial și vă place să judecați acțiunile altora, veți fi judecați la rândul vostru. Dacă sunteți în general triști și aveți o atitudine negativă față de viață, veți atrage același tip de oameni în viața voastră. Însă dacă vă doriți să evoluați, dacă vă preocupă dezvoltarea personală veți întâlni oameni cu aceleași interese. Dacă iertați veți fi iertați la rândul vostru. Dacă vă face plăcere să iubiți și să oferiți bunătate celor din jur, veți cunoaște oameni buni și iubitori. Și cu siguranță, dacă sunteți fericiți și vă bucurați de viață, veți atrage în jurul vostru doar oameni fericiți care emană o energie pozitivă precum a voastră.

Oamenii pe care îi întâlnim nu sunt altceva decât oglinda noastră!

Acolo unde el o așteaptă

Razele soarelui încep deja să străbată încăperea, iar cântecul păsărilor se aude tot mai armonios. Ea se trezește, ca de obicei înaintea lui și, privindu-l cum doarme nu se poate abține din a-i săruta umerii goi în semn de bucurie și recunoștiință pentru că viața le oferă încă o zi în care să se iubească și să mai clădească încă o cărămidă la relația lor. Ea știe că lui îi place să savureze cafeaua cu lapte pe veranda din fața casei însoțiți de croissante pufoase și brioșe cremoase cu cacao. După ce a pregătit totul, îl trezește cu mulți pupici și îmbrățișări și deși el ar vrea să mai doarmă 5 minute, într-un final se lasă copleșit de drăgăleală și o alintă cu gesturi tandre și cuvinte calde. Corpurile lor se împletesc sub cearșafurile albe și fine într-o îmbrățișare eternă, iar în ochii lor se citește fericirea adevărată.

Zilele se scurg repede, bucuriile se înmulțesc și o nouă zi îi găsește în același cămin călduros. El o surprinde cu o ciocolată caldă, o ia în brațe și privesc împreună peisajul din fața casei unde fulgii de nea dansează printre luminițele colorate dând străzilor un aer magic, ca-n povești. Copiii fericiți și curioși se trezesc și dau fuga la pomul împodobit unde știu că îi așteaptă mereu dorințele lor devenite realitate.

Anii trec tot mai repede, iar azi într-o altă dimineață răcoroasă de vară, ea stă la măsuța cu flori de pe aceeași verandă, lângă aceeași cafea uitându-se către cerul senin. Soarele răsare pentru a-i încălzi sufletul singuratic în care plouă de ceva vreme. Ceștile de cafea sunt tot două în fiecare dimineață, dar el nu vine azi. Nu a mai venit demult. De fiecare dată când se uită în oglindă, părul ei alb, ridurile care i-au copleșit fața cândva atât de netedă și ochii ei căprui blânzi și încă fermecători îi reflectă toate amintirile adunate într-o viață și știe că acolo unde o așteaptă el povestea lor continuă și va dăinui la nesfârșit într-o lume mai bună unde iubirea primează și sufletele dansează…

Vreau să fac dragoste cu sufletul tău

Vreau să îți iau sufletul în brațele mele, să-l cuprind, să-l apăr, să-l aduc în mine. Să-l aduc înăuntrul meu, să-mi cunoască sufletul. Să se privească, să-și șoptească, să se deschidă unul spre altul ca doi boboci care înfloresc, seara, pe un leagăn din parc. În liniștea verii, să se îmbrățișeze sufletele noastre. Să se îmbrățișeze și să oprească timpul în loc, luna să vegheze doar asupra lor, stelele să strălucească mai puternic ca oricând și Universul să umple acest moment cu energia cea mai sublimă , pură și vindecătoare. Să ne pansăm sufletele unul altuia cu căldura din inimile noastre. Să ne lipim sufletele laolaltă ca două piese perfecte din puzzle-ul întortocheat al vieții. Să facem schimb de inimi pentru ca atunci când vom pleca undeva, să știm mereu unde trebuie să ne întoarcem. Să știm că oriunde e perechea inimii, e casa noastră. E acasă!

Să-mi devii oglindă, asta vreau! Să mă văd în tine în fiecare zi, să mă cunosc, să mă descopăr, să mă regăsesc. Să fii prietenul meu cel mai bun, să mă asculți, să mă înveți, să mă ridici. Să știi ce simt fără să iți vorbesc, să-mi citești în privire. Să-mi aduci zâmbetul pe buze și sclipirea în ochi! Să mă îndrăgostesc iar de tine în fiecare zi, să adorm în brațele tale în fiecare noapte. Să-mi umpli diminețile cu zâmbete și vorbe dulci, iar razele soarelui să se presară pe umărul gol pe care ți-l sărut. Să-mi fii Lumina, călauza, sa-mi conduci pașii în valsul vieții, iar eu să mă las purtată pe valurile iubirii tale. Să ne bucurăm de viața minunată pe care am primit-o cadou prin a împărți bunătate între noi și în jurul nostru.

La mulți ani iubirii dintre sufletele noastre! De 3 ani încoace, sufletele noastre fac dragoste în fiecare zi și se împletesc frumos devenind un TOT! Tot ceea ce este mai sublim, mai pur și mai luminos!

Cuvintele care rănesc sunt cicatrici pe viață!

Așa cum cu palmele putem mângâia sau putem răni, la fel se întâmplă și cu cuvintele pe care le rostim. Totul depinde de ceea ce alegem noi, în mod conștient sau mai puțin conștient. Există oameni care deși sunt buni ajung să rostească vorbe pe care ulterior le regretă, însă care au apucat deja să aducă durere în sufletul altcuiva. Oamenii pot fi foarte ușor influențați fie de anturajul lor, fie de mintea lor care va lupta mereu de partea egoului. Totuși, înainte de fiecare acțiune și de fiecare vorbă rostită, avem ocazia de a alege dintre bine și rău, însă pentru asta avem nevoie de disciplină și autocontrol pentru a face liniște în mintea noastră și a ne asculta sufletul, singurul care ne va îndrepta mereu înspre a face bine.

Ar trebui să ne cântărim foarte bine cuvintele înainte de a le permite să-și ia zborul. Dacă ceea ce intenționați să spuneți nu este adevărat, nu este necesar sau nu reprezintă o alinare, nu lăsați cuvintele să plece de la voi. Tăiați-le aripile! Înghițiți-vă cuvintele chiar dacă pe moment vi se pare că vă răniți singuri. Veți fi întotdeauna mai câștigați decât dacă răniți pe altcineva, mai ales pe oamenii care nu merită deloc asta. Vorbele odată rostite nu se mai pot lua înapoi, nu se pot șterge cu buretele și nu pot fi uitate. Pot fi doar iertate, dar cicatricea lor va rămâne pentru totdeauna. Și deși se spune că timpul le vindecă pe toate, dacă ești un om bun care a rănit pe cineva, influențat fiind din orișice motive, cu cât va trece mai mult timp, cu atât regretul și durerea vor fi mai mari. Chiar dacă ți-ai cerut iertare, chiar dacă ai fost iertat, dacă ești un om bun te vei gândi întotdeauna că ai rănit ceva ce iubeai, ai rănit o parte din tine deși ai fi putut alege să nu o faci.

Problema cu regretele e că oricât de mari ar fi, timpul nu poate fi dat înapoi: ce am spus e spus, ce am făcut e făcut. De aceea, mă străduiesc să fac alegerile corecte și să nu regret nimic, iar în mare parte chiar reușesc. Există un singur lucru pe care îl regret din toată ființa mea și care, probabil, mă va bântui măcar în viața asta: vorbele neadevărate, răutăcioase, deloc necesare și pe departe de a aduce alinare îndreptate către o prietenă căreia azi aș mai avea să-i spun doar atât: Mădălina, nu cunosc o persoană mai bună decât tine!

Mami, cumpără-i o ciocolată!

Hai, mami, te rog! Cumpără-i o bucurie copilului tău. Copilului care îți zâmbește și care te-a binecuvântat cu venirea lui pe lume. Am observat în ultima vreme, în diverse locații, mai multe mămici care refuză aspru să le cumpere copiilor lor ciocolata/înghețata/prăjitura dorită și nu înțeleg motivul unui asemenea comportament. Nici nu are rost să ne gândim la probleme financiare pentru că atât stilul vestimentar al mămicii cât și cafeaua cumpărată de ea ne spun că acestea nu există. Și oricum, nu e ca și cum copilul ar fi cerut o bicicletă, un set de LEGO sau o excursie la Disneyland. Și mă întreb ce gust are cafeaua după acel dur „NU” rostit cu superioritate către copil. Oare ce tip de zahăr folosiți pentru a îndulci amărăciunea rămasă?!

Mi-aș dori să înțeleagă toate mamele din lume că degeaba le cumpărați copiilor ceea ce credeți voi că au nevoie dacă le ignorați micile bucurii de zi cu zi sau dorințele mari, mai greu de îndeplinit uneori, dar pe care și le doresc din tot sufletul. Puteți să le cumpărați cele mai călduroase haine de iarnă, cele mai utile rechizite pentru școală, puteți găti cea mai sănătoasă mâncare și le puteți crea toate condițiile necesare unui trai fără lipsuri materiale. Însă ce ne facem cu lipsurile emoționale? Dacă din copilăria lor lipsesc dulciurile preferate, plimbările prin parc, poveștile citite seara, cursurile artistice la care și-ar fi dorit să participe dar la care nu ați vrut să îi înscrieți, sporturile pe care ar fi vrut să le practice, excursiile cu colegii din ale căror fotografii lipsește, atunci toate realizările materiale nu au nicio valoare, în ciuda eforturilor depuse de părinți. Din păcate, anii copilăriei trec repede și dacă îi ratați, nu mai primiți o a doua șansă. Pe cât de greu pare, pe atât de simplu e:

„- Mami, îmi cumperi o ciocolată Milka?
– Alegeți-o pe cea favorită, dragul meu!”

Cine e Lebăduța?

Bună tuturor 🙂

Mă numesc Monica, am 23 de ani și momentan locuiesc în Baia Mare. Sunt căsătorită cu un bărbat minunat și îi mulțumesc lui Dumnezeu în fiecare zi pentru că mi-am cunoscut sufletul pereche atât de devreme și pentru că relația noastră e în fiecare zi tot mai frumoasă.

Am creat acest blog pentru că îmi place foarte mult să scriu și îmi doresc să împărtășesc cu voi păreri și evenimente din care să învățăm cu toții. Încă de mică, scriam multe compuneri și citeam foarte multe cărți, iar una dintre cele mai mari dorințe pe care le am în prezent este să public o carte care să surprindă o poveste romantică dar și o aventură SF, la care am început să lucrez deja cu câteva idei de bază. O altă dorință pe care o am este să fac și vloging pentru a fi și mai aproape de voi și pentru a putea împărtăși informații și pe cale vizuală, pentru că există multe lucruri în viață care trebuie trăite (sau văzute) pentru că nu se pot descrie în cuvinte.

Cu toate că viața nu este întotdeauna ușoară, eu aleg să văd că a trece peste greutăți și a face față provocărilor face parte din farmecul vieții și că viața nici nu ar trebui sa fie ușoară pentru ca atunci nu ai mai trăi cu adevărat și nu ai avea ocazia să evoluezi. Eu iubesc viața, privesc fiecare zi ca pe un cadou de la Dumnezeu, o șansă în plus pentru a deveni mai bună și pentru a-mi transforma dorințele în realitate. Încerc pe cât posibil să mă bucur de fiecare moment, de lucrurile simple și sunt foarte recunoscătoare pentru tot ce am. Îmi place să am în jurul meu oameni pozitivi care rezonează cu mine și cu felul meu de a fi, iar din acest motiv pot spune că nu am un cerc foarte mare de prieteni, însă nici nu îmi doresc asta pentru că mereu voi alege calitatea, și nu cantitatea.

De ce am ales să mă asemăn cu o lebăduță? Îmi plac foarte mult lebedele pentru că sunt printre cele mai inteligente păsări, pentru că sunt foarte blânde, pașnice, protectoare și ajută foarte mult alte specii precum peștii hrănindu-i sau îngrijind plantele. Îmi mai plac lebedele și pentru faptul că au oricând curajul să își deschidă aripile, la fel cum îmi place mie să îmi iau avânt și să mă aventurez în viața pe care Universul mi-o oferă. Mă consider o persoană pozitivă, îmi place foarte mult să îi ajut pe ceilalți, mai ales pe copii, bătrâni sau animale care au nevoie de ajutor și îmi place sa am mereu o stare pozitivă,să iubesc, să fiu fericită, iar din aceste motive mă asemăn cu o lebădă și a devenit deja un apelativ de-al meu. Soțul meu mă alintă în fiecare zi spunându-mi lebăduța, așadar acestea sunt motivele pentru care acest blog care devine încet-încet a doua mea casă se numește Swan Stories.

Lebăduța care își ia avânt pentru a se bucura de viața asta minunată poți fi și tu, dacă ai curaj să alegi cu sufletul și nu cu mintea! Alege azi iubirea, prezentul și bucuria! Alege să trăiești cu adevărat!

Vă pup, vă iubesc și vă doresc să descoperiți cât de frumoasă este viața!

Te-am îmbrățișat

Te-am îmbrățișat pentru că știam că vorbele erau în zadar atunci…
Te-am îmbrățișat pentru că știam că prin asta exprim un sentiment pe care cuvintele nu-l vor putea transmite niciodată…
Te-am îmbrățișat pentru că aveai nevoie de un suflet cald…
Te-am îmbrățișat pentru că îmi lipsea același lucru…
Te-am îmbrățișat pentru a încheia tot ceea ce ai trăit până atunci…
Te-am îmbrățișat pentru a pune bazele a ceea ce urma să trăim împreună…
Te-am îmbrățișat din multe motive (pe care atunci nu le cunoșteam), dar cel mai important:
Te-am îmbrățișat pentru că am simțit că-mi doresc din tot sufletul s-o fac!
Te-am îmbrățișat și a fost unul dintre cele mai frumoase momente din viața mea: sincer, curat, liniștit, cald și iubitor. Și mi-ar fi plăcut să rămân acolo mereu!

Nu știu dacă ar trebui să-i mulțumesc destinului, Universului sau lui Dumnezeu, dar știu că oricui i-se datorează faptul că suntem împreună azi, ii sunt foarte foarte foarte RECUNOSCĂTOARE! Mulțumesc, mulțumesc, mulțumesc, mulțumesc, mulțumesc!

Vă doresc vouă, celorlalți, să vă îmbrățișați mult și mereu cu sinceritate! Este una dintre cele mai frumoase forme pe care iubirea o poate lua. Și vă doresc să aveți tot ceea ce visați, înzecit! Și sper să apreciați asta când veți primi: să mulțumiți în fiecare zi, fără a acorda vreo importanță nevoii imediate de a cere și mai mult…

Ciprian, dragul meu,
Te iubesc!
<3