Geanta Înțelepciunii

L-am cunoscut atunci când sufletul meu își căuta alinarea. L-am cunoscut atunci când Universul a vrut să-mi dea ocazia să evoluez, să mă împlinesc ca suflet, ca spirit și ca om. Deși nu am vrut să-l accept în viața mea, azi sunt fericită că l-am lăsat să-mi calce pragul. L-am lăsat să mă cunoască cu toate defectele, cu toate calitățile și cu întreg trecutul plin de aventuri pe care îl port în cârcă. Practic, mi-am dezgolit sufletul de toate păturile care îl acopereau, ascunzându-l, doar pentru ca el să mă vadă așa cum sunt: un spirit fără formă, fără gânduri, doar cu o energie care vibrează atunci când o întâlnește pe a lui.

Dintre toate păturile care mă acopereau, cea a rușinii a fost cea pe care am dat-o jos cel mai ușor. Ea m-a ascultat de fiecare dată când am ajuns într-o situație în care am vrut să renunț la inhibiții. Însă ceea ce urmează întotdeauna după ea, e o luptă dură și aproape interminabilă între mine și celelalte pături: pătura încăpățânării, pătura tristeții, pătura aroganței, pătura geloziei și multe alte pături înrudite cu acestea. Se lipesc una peste alta, acoperindu-mi sufletul, iar eu mă străduiesc zilnic să le dau jos. În final după ce am reușit să scap de toate, rămâne ultima care e și cea mai mare dar și cea mai grea: pătura ego-ului , adică pătura mamă din care se nasc toate celelalte pături intermediare.

Deși mi-a fost greu, am luptat până când am reușit să dau jos toate păturile și sufletul meu a rămas dezgolit. L-am îmbrăcat frumos, ca de sărbătoare, cu rochia iubirii, pantofii fericirii și geanta întelepciunii. În ea se află toate cunoștiințele și învățăturile vieții, tot ceea ce ar trebui să afle un om pentru ca sufletul lui să evolueze. Singura problemă e că geanta asta are un lacăt, iar eu i-am pierdut cheia. Poate am uitat s-o aduc cu mine din cealaltă viață sau poate a ajuns înaintea mea în viața asta și eu trebuie să o găsesc. Oricum e foarte vicleană și se joacă cu mine de-a v-ați ascunselea deși știe cât de important e pentru mine să pot deschide geanta asta.

În fine, mi-am îmbrăcat sufletul de sărbătoare și l-am trimis la întâlnire cu sufletul lui. Mi-a fost atât de dor de el! Nu îl mai văzusem din viața anterioară și chiar eram curioasă sub ce formă îmi va apărea de data asta. Îmi place mult sufletul lui și sper să ne mai întâlnim și în viețile viitoare.Poate împreună ne va fi mai ușor să găsim cheia pentru geanta mea. Dacă cumva una dintre păturile de pe sufletul meu a ascuns-o? Cu ele nu știi niciodată la ce să te aștepți! Ciudată treabă mai e și cu păturile astea! Când credeam că am scăpat de ele… ce credeți? M-au ajuns din urmă! Abia câteva minute a putut sufletul meu să stea la întâlnire cu sufletul lui, că ele au și venit. Eh, dar stați! Nici păturile lui nu s-au lăsat mai prejos.

Mă tot gândesc cum ar fi să le dăm foc într-o zi?! Să dispară și să nu ne mai deranjeze niciodată! Am încercat eu să le rup sau să le tai, însă nu funcționează. Sunt mult prea rezistente. Cred că în geanta înțelepciunii e scrisă și soluția la problema asta: Cum să scapi de pătura ego-ului și celelalte pături născute din ea? Of, îmi cer scuze acum, dar oricât de mult îmi place să povestesc cu voi, nu mai pot să rămân. Sunt foarte obosită pentru că azi am cărat din nou toate păturile peste mine. O să vorbim altădată când reușesc să fiu iar eu, dezbrăcată de tot ce nu îmi aparține și pune stăpânire pe mine fără să vreau.

P.S.: Dacă vedeți pe undeva cheia de la geanta înțelepciunii, anunțați-mă și pe mine, vă rog!

 

Cine suntem si ce rol avem?

Simt și cred tot mai mult că noi nu suntem nici mintea noastră, nici trupul nostru. Că nu ne identificăm deloc cu numele pe care îl purtăm, cu religia de care aparținem sau cu naționalitatea pe care am primit-o. Nu contează ce meserie avem, cum ne îmbrăcăm sau ce diplome am acumulat. La fel cum nu contează nimic din ceea ce este material pentru că toate lucrurile materiale sunt și efemere. Nimic din ce deținem în viața asta nu ne-a aparținut înainte de a ne naște și nimic din ceea ce deținem nu vom lua cu noi când ple
căm de aici. Singurul lucru care contează, care ne însoțește mereu și care reprezintă cu adevărat ceea ce suntem noi este sufletul. Cred că sufletul este o energie, fără formă, fără culoare, o energie care cândva a fost pură și care cunoștea iubirea și bunătatea cu adevărat. Probabil ceva s-a întâmplat la un moment dat pentru că am uitat cu toții să apreciem aceste valori și le-am uitat semnificația reală. De aceea, sufletele s-au încarnat, au luat o formă fizică și au început să experimenteze viața cu frumusețile ei, cu greutățile ei pentru a învăța diferența dintre minte, trup și suflet.

Trupul este doar un ambalaj pe care îl folosim pentru a putea fi ceva mai mai vizibil decât o energie și pentru a acționa în societatea lumească. Mintea este cea mai mare ispită a noastră, este cea care ne îngrădește și care ne dictează să facem alegeri din EGO și nu din suflet. EGO-ul aduce cu el tot ceea ce este rău și dăunător evoluției noastre spirituale. EGO-ul ne creează multe probleme care nu există în realitate însă ne face să credem asta, EGO-ul ne face să reacționăm urât cu furie și mânie față de oameni care de cele mai multe ori nu merită acest tratament. EGO-ul dă naștere la invidie, gelozie, frică, violență, furt, minciună, lașitate, orgoliu și vanitate. Ego-ul desparte oamenii și limitează sufletul în a-și urma parcursul spiritual de care are nevoie. EGO-ul nu este parte din noi și totuși este prezent cu noi mereu. Este acolo pentru a ne ispiti ori de câte ori nu suntem atenți și nu reușim să-l ignorăm. EGO-ul este cauza tuturor lucrurilor rele de care avem parte în fiecare viață pe care o trăim. Cu cât îi permitem mai mult să ne controleze gândurile și acțiunile, cu atât mai mult vom stagna și nu vom învăța niciuna din frumoasele lecții pe care viața ni le oferă.

Dacă trăim o viață în care nu am reușit să facem niciun pas în față din punct de vedere spiritual, în care nu am reușit să ne apropiem un pic mai mult de ceea ce suntem noi cu adevărat, am trăit degeaba. Indiferent cât de scurtă sau lungă a fost viața, indiferent cât de sănătos ne-am menținut trupul, indiferent cât de săraci sau bogați am fost, indiferent ce meserie am practicat, cărei religii am aparținut, în ce țară și sub influența cărei culturi am trăit… dacă nu am învățat niciuna din lecțiile spirituale viața este egală cu 0. De aceea, sufletul nostru se reîncarnează într-un alt trup și începe o viață nouă care are același scop: evoluția sufletului, descoperirea iubirii și bunătății, valorile care ne definesc energia, valorile divine cu care suntem una.

Tot ceea ce ni se întâmplă în viață este pentru că merităm. Chiar dacă ni se pare că suntem nefavorizați pentru că trecem prin situații dificile, trebuie să înțelegem că toate au o lecție pentru noi și totul se întâmplă pentru ca noi să fim mai buni. Trebuie să privim fiecare viață ca pe un cadou, ca pe o nouă oportunitate de a evolua. Cu cât ne eliberăm mai mult de mintea noastră și ne ascultăm sufletul, cu cât iubim mai mult, cu cât iertăm mai mult, cu atât mai mult vom atrage energie pozitivă asupra noastră care ulterior se va reflecta prin bucurii, dorințe împlinite, sănătate, succes și fericire. Însă dacă ne lăsăm conduși de mintea și EGO-ul nostru, dacă suntem invidioși, dacă suntem răutăcioși, dacă nu știm să primi lecțiile frumoase pe care viața ni le oferă, vom aduna în noi o energie negativă care ne va aduce boli, suferințe, eșecuri și în final moarte. Există un film care prezintă foarte bine ceea ce se întâmplă cu sufletele noastre după ce murim și pe care vi-l recomand cu drag: Nosso lar. Una dintre ideile punctate foarte bine în acest film este că orice om care moare din cauza unei boli sau suferințe se sinucide pentru că el însuși și-a provocat moartea prin acțiunile pe care le-a făcut de-a lungul vieții. Știu că mulți oameni care au pierdut pe cineva drag din cauza unei boli mă vor contrazice deoarece nu vor putea fi obiectivi însă eu cred foarte mult în karma și mai ales în ceea ce simt. Și simt că dormim așa cum ne așternem și nu putem culege altceva decât ceea ce am semănat.

De aceea, vă invit să reflectați asupra sufletului vostru, asupra a ceea ce sunteți cu adevărat dincolo de forma fizică, să vă autoanalizați și să vă observați mintea și felul în care ea încearcă să vă conducă pe un drum greșit. Ascultați-vă sufletul, fiți veseli, iubiți mult, găsiți pacea interioară dinăuntrul vostru, împărtășiți bunătatea cu toți cei din jur și atunci veți cunoaște fericirea adevărată. Viața este foarte frumoasă doar că puțini dintre noi știm să privim cu ochii sufletului și nu cu cei ai minții!

Miracolul vieții

Mă gândesc de multe ori la sentimentul minunat și unic pe care îl simte o femeie atunci când e însărcinată și aștept cu nerăbdare să aibă loc acea perioadă în viața mea. Iubesc foarte mult copiii și cred cu tărie că meseria de părinte e cea mai frumoasă meserie din lume. Mă uit adeseori la înregistrări video care prezintă evoluția unui bebeluș pe parcursul celor 9 luni pe care le petrece în burtica mamei și mi se pare fascinant cum o femeie are ocazia de a forma înăuntrul ei o nouă viață. Mi se pare cel mai frumos, mai pur și mai altruist lucru pe care îl poate face o femeie: să-i dea ocazia unui alt suflet de a veni pe lume.

Din punctul meu de vedere, nimic nu este întâmplător și tot ceea ce Universul ne oferă în viață este pentru că merităm. Merităm fie lucruri bune și frumoase drept răsplată, fie întâmplări mai puțin fericite din care avem ceva de învățat. De aceea, vă îndemn să vedeți mereu partea frumoasă a lucrurilor (întotdeauna este una dacă stați să priviți atent) și să primiți cu calm și cu înțelepciune lecțiile pe care viața vi le oferă. Știu că sunt multe femei care nu reușesc să vadă cât de frumos este miracolul care se întâmplă în corpul lor atunci când sunt însărcinate și care din motive, mai mult sau mai puțin importante, aleg să renunțe la copilul lor. Pentru ele, pentru cele care au avut sau vor avea vreodată asemenea gânduri, scriu aceste rânduri. Indiferent cât de grea este perioada prin care treceți, indiferent cât de mari sau mici sunt posibilitățile voastre financiare, indiferent dacă trăiți o frumoasă poveste de dragoste sau doar aventură, gândiți-vă la acel suflet care urmează să vină pe lume prin voi, înainte să vă gândiți la voi înșivă. Dacă știți că nu vă doriți un copil sau că nu este momentul potrivit pentru a-l avea, aveți suficiente metode de contracepție la îndemână prin care să evitați acest lucru. Însă avortul nu este una dintre ele. Avortul este o crimă și o dovadă foarte mare de egoism și iresponsabilitate.

Priviți întotdeauna sarcina ca pe un dar și o binecuvântare de la Dumnezeu sau de la Univers. Și dacă ați primit acest dar înseamnă că aveți nevoie de el să vă învețe ceva și să vă ajute să evoluați spiritual. Gândiți-vă mereu că acel copil pe care îl purtați înăuntrul vostru poate va contribui cu ceva la evoluția omenirii. Imaginați-vă cum ar fi fost ca părinții voștri să fi renunțat la voi sau cum ar fi fost dacă personalități importante din istorie care au contribuit la evoluția tehnologiei și care au inventat atât de multe lucruri utile pentru omenire, nu s-ar fi născut pentru că părinții lor s-au gândit mai mult ei înșiși. Cu siguranță, lucrurile s-ar fi întâmplat, altfel, probabil într-un ritm mult mai lent. De aceea, cred că fiecare dintre noi avem o menire în viață, prin care putem contribui cu ceva la dezvoltarea omenirii din mai multe puncte de vedere. Trebuie doar să ne lăsăm conduși de intuiție, de ceea ce sufletul vrea să ne transmită pentru a ne descoperi talentele și calitățile. Și fiecare dintre noi avem dreptul la viață. Din acest motiv, nimeni nu poate și nu ar trebui să decidă pentru viața altcuiva.

Încă de la momentul fecundării ovulului, din primele clipe de viață ale bebelușului, între el și mama lui se creează o legătură care în fiecare zi va deveni tot mai puternică. El simte toate trăirile și stările mamei, de aceea trebuie să vă bucurați de o asemenea binecuvântare și să îi dați șansa să vină pe lume să vă bucure și mai mult zilele.Transmiteți-i toată energia pozitivă și iubirea voastră!

Viața este minunată! Alegeți să vedeți partea pozitivă a lucrurilor și să fiți mai buni cu cei din jurul vostru!

23 de ani binecuvântați

Fiecare dintre noi am primit cadou o viață minunată în care găsim oameni buni și lucruri frumoase dacă știm unde să privim. Fiecăruia dintre noi ni se împlinesc dorințele dacă știm cum să cerem. Chiar dacă viața pare grea uneori, chiar dacă avem impresia că nu avem parte de noroc sau fericire, totul se întâmplă cu un motiv și tot ce e ni se întâmplă este defapt o binecuvântare pentru că din tot ce apare în viața noastră avem ceva de învățat. Și toate lecțiile pe care le acceptăm și le conștientizăm ne aduc o notă mare la următorul examen al vieții. Și fiecare examen trecut corect ne urcă cu o treaptă mai sus pe scara evoluției spirituale. Când vom ajunge sus de tot, în locul așa numit Rai, vom fi deja descoperit ce înseamnă cu adevărat înțelepciunea, bunătatea, iertarea, credința și iubirea.

Eu nu am avut o copilărie și o adolescență ușoară, dar asta nu înseamnă că perioadele acelea nu au fost frumoase, ba dimpotrivă unele momente au fost și vor rămâne printre cele mai frumoase din viața mea. Azi, la 23 de ani proaspăt împliniți pot spune, uitându-mă la trecutul meu, că am avut o viață binecuvântată. Și asta pentru că reușesc să văd măcar un gram de frumusețe în fiecare lucru, măcar un gram de bunătate în fiecare om și toată iubirea pe care Universul mi-o transmite prin mii și mii de feluri în fiecare zi. Mă bucur să văd că am alături de mine oameni cu suflet frumos, oameni optimiști și oameni care știu și vor să iubească. Și sunt foarte fericită să văd că de ziua mea, foarte mulți oameni care au fost alături de mine în etape importante din viața mea, foarte mulți oameni care s-au lipit de sufletul meu și foarte mulți oameni pe care îi admir mi-au făcut urări frumoase și din suflet. Vă mulțumesc tuturor care ați contribuit mai mult sau mai puțin pentru ca ziua de 11 ianuarie să fie de poveste. Energia pe care am primit-o de la voi toți îmi face sufletul mai viu, chipul mai vesel și zilele mai prospere. Vă doresc să vă împliniți visele, să vă amintiți mereu că viața e frumoasă și să urcați cât mai sus pe scara spirituală.

Mulțumesc pentru 23 de ani binecuvântați!

Schimbul de energii pozitive aduce fericire!

Cred foarte tare în energii. Energiile oamenilor, ale gândurilor, ale cuvintelor, ale sentimentelor. Energiile tuturor vibrează în aer și din păcate este unul dintre cele mai grele lucruri de controlat. Cred cu tărie că este foarte important să avem tot timpul o energie bună, pozitivă, prosperă deoarece de fiecare dată când intrăm în contact cu cineva are loc un schimb de energii. Energia noastră pleacă înspre cealaltă persoană și noi acumulăm energia care vine din partea cealaltă.

Energiile pe care le avem noi înșiși și cele pe care ele acumulăm direct sau indirect, voit sau nevoit, de la cei din jurul nostru joacă un rol primordial în viața noastră și se reflectă în absolut fiecare aspect al vieții noastre: dacă întâlnim oameni triști, nervoși, răutăcioși, leneși, superficiali, dezinteresați, pesimiști sau necinstiți vom acumula o energie negativă care se poate manifesta sub forma unei dureri de cap, unei senzații de oboseală, unei lipse de energie fizică, unei senzații de anxietate, nervozitate, frică și în principiu sub formă de stres. Ulterior, noi vom da mai departe acea energie negativă care va afecta pe altcineva care la rândul lui o va da mai departe și uite așa ne infectăm zi de zi unii pe alții. Dacă adunăm prea multă energie negativă ajungem într-un moment al vieții când suntem răpuși de o boală sau de un eveniment foarte neplăcut în familie sau chiar de un faliment financiar. Atunci ne întrebăm: „Oare de ce mi se întâmplă chiar mie asta? Cu ce am greșit eu să merit asta?”. Sigur că o boală poate avea și alte cauze legate de alimentația și stilul de viață al persoanei respective la fel cum un insucces poate avea ca și cauză o strategie greșită, însă în unele cazuri oamenii procedează corect 100% și totuși au parte de asemenea probleme pentru că au acumulat prea multă energie negativă de-a lungul anilor și prea puțină energie pozitivă. Unul dintre proverbele mele preferate este „Cine se aseamănă se adună!”. Asta fac și energiile. Se adună cu evenimentele cu care se potrivesc: pozitivele cu fericirea, negativele cu tristețea. Asta-i lege a Universului pe care nu o controlăm și nu o vom controla niciodată.

Ce putem face, însă, este să încercăm să ne menținem într-un câmp energetic pozitiv. Energia noastră o putem controla și modifica prin gânduri optimiste, prin bunătate, printr-o atitudine deschisă și detașată, prin iubirea pe care ar trebui s-o emanăm zi de zi în jurul nostru, dar și prin meditație, rugăciune sau activități artistice care ne bucură sufletul. De asemenea, trebuie să fim atenți căror persoane le permitem să intre în câmpul nostru energetic și să facă parte din el pentru că energia noastră va face schimb cu cealaltă și trebuie să ne asigurăm că primim în schimb cel puțin atât cât oferim. Dacă lucrați într-un mediu încărcat de energie negativă, renunțați la el. Dacă sunteți înconjurat de prieteni care emană o energie negativă renunțați la astfel de „prietenii”. Dacă prietenii voștri au alți prieteni de care sunt afectați negativ, îndepărtați-vă de ambele persoane deoarece schimbul de energii se face și indirect prin intermediul unei alte persoane. Nu lăsați energia negativă să vă afecteze! Chiar dacă sursa e în interiorul vostru sau este una exterioară, nu vă dați voie să acumulați energie negativă pentru că aceasta aduce cu ea repercursiuni care în timp pot fi grave și iremediabile atât pentru sufletul cât și pentru mintea și corpul vostru.

Am ales să am alături de mine oameni de valoare. O valoare spirituală și energetică, nicidecum una materială. Și îmi doresc să atrag doar oameni pe care eu îi consider valoroși. Dacă se întreabă cineva de ce am rupt legătura cu el sau ea, cred că și-au găsit răspunsul acum. Iar cei cu care păstrez legătura pot fi siguri 100% de un lucru: sunt cea mai norocoasă ființă de pe planetă că i-am găsit pe ei, oamenii cu adevărat valoroși și sper să nu-i dezamăgesc niciodată. Sunt foarte foarte puțini oameni cu care aleg să creez relații de prietenie. Și asta mă bucură! Pentru că mereu voi alege calitatea, și nu cantitatea!

Cine ești cu adevărat?

Cine ești cu adevărat și cât din ceea ce gândești crede sufletul tău?

Fiecare alegere pe care o facem este urmată de efecte negative sau pozitive și de fiecare dată trebuie să ne asumăm în totalitate responsabilitatea pentru acțiunile noastre. Orice gând care apare în mintea noastră ne transmite o emoție care ne face să acționăm conform acesteia. Emoțiile pe care le trăim și alegerile pe care le facem devin obiceiuri sau dependențe. Nu conștientizăm că majoritatea gândurilor nu ne aparțin, nu aparțin sufletului nostru și că tot ceea ce gândim și simțim negativ nu trebuie manifestat.

În mintea noastră se petrece permanent un zgomot, un dialog interior, inutil al cărui scop este de a ne manipula până când ajungem să cedăm și să exprimăm o emoție negativă din care ego-ul nostru se va hrăni din nou pentru a menține acel control asupra minții noastre.

Dacă suferim, dacă relațiile cu cei din jur nu funcționează așa cum ne dorim, dacă cădem mereu pradă aceleiași dependențe trebuie să începem prin a conștientiza că toate emoțiile și acțiunile noastre se pot schimba în funcție de ceea ce gândim. Orice gând negativ trebuie recunoscut și acceptat, dar nu manifestat, ci tratat cu detașare deoarece, fiind negativ, nu ne încarcă cu energie, ci ne-o consumă.

Avem nevoie de curaj și de o anumită disciplină pentru a găsi liniștea interioară și pentru a descoperi ceea ce suntem cu adevărat și minunatele lucruri pe care suntem capabili să le creăm, pentru a reuși să ne opunem dialogului interior și gândurilor negative, pentru a reuși să punem capăt oricărei suferințe din viața noastră. Disciplina interioară se bazează pe deciziile conștiente asupra oricărei acțiuni și pe detașarea față de rezultat. Când începem să acționăm fără a avea așteptări de la celelalte ființe umane și când învățăm să primim orice rezultat cu seninătate, vom acumula o energie pozitivă căreia ego-ul nu se mai poate opune.

Desigur, precum orice altă schimbare, aceasta poate fi realizată doar prin menținerea constantă a disciplinei în orice fel de alegere pe care o facem zi de zi și prin perpetuarea practicii spirituale până când acest mod de viață devine un obicei care ne va scăpa de suferința inutilă și ne va învăța că suntem mai buni și mai puternici decât am crezut până acum.

„Există o stranie și stimulatoare fericire în a acționa deplini conștienți ca și cum fiecare lucru pe care îl facem ar putea fi ultima noastră acțiune pe pământ.”

Îmi doresc să fii fericit!

Îmi doresc ca fiecare om să conștientizeze la un moment dat care sunt persoanele, momentele și stările ce merită să fie păstrate în viața lor. Pierdem foarte mult timp în compania unor oameni care ne oferă doar momente plăcute, efemere și deloc constructive pentru formarea și desăvârșirea sufletului nostru. ÎI ignorăm pe cei care ne susțin, ne arată afecțiune și care știu să ne pună zâmbetul pe chip prin gesturi pe cât de „mărunte” la prima vedere pe atât de semnificative și grandioase în esență. Observ zi de zi în jurul nostru, FRICA de a fii consecvent într-o hotărâre personală și de a-ți asuma faptul că marea majoritate s-ar putea să aibă o părere contrară. În societatea actuală, unde o importanță primordială este acordată statutului social, modei de a fi în rând cu ceilalți și efortului neîncetat de a se menține într-un anturaj influent, FRICA este cel mai mare dușman. Din FRICA de a nu pierde lucrurile efemere, pierdem tocmai ceea ce căutăm o viață întreagă și pentru care suntem meniți. Pierdem familie, pierdem prieteni, pierdem învățături, pierdem iubirea, sufletul destinat să alcătuiască alături de noi un întreg și cel mai important și mai dezamăgitor e că ne pierdem pe NOI.

Am învățat deja, deși drumul meu pare că abia a început, că pentru a dobândi fericirea trebuie întâi de toate să ne dăm voie să fim fericiți, să ne inconjurăm cu oameni care pe NOI ne fac fericiți, să avem curajul de a spune „DA” lucrurilor care ne fac pe NOI fericiți și de a refuza prompt orice încearcă să ne strice bucuria și să ne facă sa cădem în FRICĂ. O persoană care trăiește în confuzie, îndoieli, frică și plăceri efemere nu va atrage niciodată în viața sa decât exact aceleași lucruri… Schimbându-ne atitudinea si gândirea ne schimbăm viața. Și nu am să neg vreodată că pentru toate nevoile trupești banii constituie un rol foarte important și a trăi în lux nu este un păcat așa cum nici sărăcia nu e o virtute, dar când vânătoarea asta devine centrul universului nostru uităm de unde am venit, de ce am venit și încontro ne îndreptăm, moment în care la nivel energetic si spiritual fără iubire, iertare, bunătate, înțelepciune… MURIM!