Cuvintele care rănesc sunt cicatrici pe viață!

Așa cum cu palmele putem mângâia sau putem răni, la fel se întâmplă și cu cuvintele pe care le rostim. Totul depinde de ceea ce alegem noi, în mod conștient sau mai puțin conștient. Există oameni care deși sunt buni ajung să rostească vorbe pe care ulterior le regretă, însă care au apucat deja să aducă durere în sufletul altcuiva. Oamenii pot fi foarte ușor influențați fie de anturajul lor, fie de mintea lor care va lupta mereu de partea egoului. Totuși, înainte de fiecare acțiune și de fiecare vorbă rostită, avem ocazia de a alege dintre bine și rău, însă pentru asta avem nevoie de disciplină și autocontrol pentru a face liniște în mintea noastră și a ne asculta sufletul, singurul care ne va îndrepta mereu înspre a face bine.

Ar trebui să ne cântărim foarte bine cuvintele înainte de a le permite să-și ia zborul. Dacă ceea ce intenționați să spuneți nu este adevărat, nu este necesar sau nu reprezintă o alinare, nu lăsați cuvintele să plece de la voi. Tăiați-le aripile! Înghițiți-vă cuvintele chiar dacă pe moment vi se pare că vă răniți singuri. Veți fi întotdeauna mai câștigați decât dacă răniți pe altcineva, mai ales pe oamenii care nu merită deloc asta. Vorbele odată rostite nu se mai pot lua înapoi, nu se pot șterge cu buretele și nu pot fi uitate. Pot fi doar iertate, dar cicatricea lor va rămâne pentru totdeauna. Și deși se spune că timpul le vindecă pe toate, dacă ești un om bun care a rănit pe cineva, influențat fiind din orișice motive, cu cât va trece mai mult timp, cu atât regretul și durerea vor fi mai mari. Chiar dacă ți-ai cerut iertare, chiar dacă ai fost iertat, dacă ești un om bun te vei gândi întotdeauna că ai rănit ceva ce iubeai, ai rănit o parte din tine deși ai fi putut alege să nu o faci.

Problema cu regretele e că oricât de mari ar fi, timpul nu poate fi dat înapoi: ce am spus e spus, ce am făcut e făcut. De aceea, mă străduiesc să fac alegerile corecte și să nu regret nimic, iar în mare parte chiar reușesc. Există un singur lucru pe care îl regret din toată ființa mea și care, probabil, mă va bântui măcar în viața asta: vorbele neadevărate, răutăcioase, deloc necesare și pe departe de a aduce alinare îndreptate către o prietenă căreia azi aș mai avea să-i spun doar atât: Mădălina, nu cunosc o persoană mai bună decât tine!

Îmi doresc să fii fericit!

Îmi doresc ca fiecare om să conștientizeze la un moment dat care sunt persoanele, momentele și stările ce merită să fie păstrate în viața lor. Pierdem foarte mult timp în compania unor oameni care ne oferă doar momente plăcute, efemere și deloc constructive pentru formarea și desăvârșirea sufletului nostru. ÎI ignorăm pe cei care ne susțin, ne arată afecțiune și care știu să ne pună zâmbetul pe chip prin gesturi pe cât de „mărunte” la prima vedere pe atât de semnificative și grandioase în esență. Observ zi de zi în jurul nostru, FRICA de a fii consecvent într-o hotărâre personală și de a-ți asuma faptul că marea majoritate s-ar putea să aibă o părere contrară. În societatea actuală, unde o importanță primordială este acordată statutului social, modei de a fi în rând cu ceilalți și efortului neîncetat de a se menține într-un anturaj influent, FRICA este cel mai mare dușman. Din FRICA de a nu pierde lucrurile efemere, pierdem tocmai ceea ce căutăm o viață întreagă și pentru care suntem meniți. Pierdem familie, pierdem prieteni, pierdem învățături, pierdem iubirea, sufletul destinat să alcătuiască alături de noi un întreg și cel mai important și mai dezamăgitor e că ne pierdem pe NOI.

Am învățat deja, deși drumul meu pare că abia a început, că pentru a dobândi fericirea trebuie întâi de toate să ne dăm voie să fim fericiți, să ne inconjurăm cu oameni care pe NOI ne fac fericiți, să avem curajul de a spune „DA” lucrurilor care ne fac pe NOI fericiți și de a refuza prompt orice încearcă să ne strice bucuria și să ne facă sa cădem în FRICĂ. O persoană care trăiește în confuzie, îndoieli, frică și plăceri efemere nu va atrage niciodată în viața sa decât exact aceleași lucruri… Schimbându-ne atitudinea si gândirea ne schimbăm viața. Și nu am să neg vreodată că pentru toate nevoile trupești banii constituie un rol foarte important și a trăi în lux nu este un păcat așa cum nici sărăcia nu e o virtute, dar când vânătoarea asta devine centrul universului nostru uităm de unde am venit, de ce am venit și încontro ne îndreptăm, moment în care la nivel energetic si spiritual fără iubire, iertare, bunătate, înțelepciune… MURIM!