Acolo unde el o așteaptă

Razele soarelui încep deja să străbată încăperea, iar cântecul păsărilor se aude tot mai armonios. Ea se trezește, ca de obicei înaintea lui și, privindu-l cum doarme nu se poate abține din a-i săruta umerii goi în semn de bucurie și recunoștiință pentru că viața le oferă încă o zi în care să se iubească și să mai clădească încă o cărămidă la relația lor. Ea știe că lui îi place să savureze cafeaua cu lapte pe veranda din fața casei însoțiți de croissante pufoase și brioșe cremoase cu cacao. După ce a pregătit totul, îl trezește cu mulți pupici și îmbrățișări și deși el ar vrea să mai doarmă 5 minute, într-un final se lasă copleșit de drăgăleală și o alintă cu gesturi tandre și cuvinte calde. Corpurile lor se împletesc sub cearșafurile albe și fine într-o îmbrățișare eternă, iar în ochii lor se citește fericirea adevărată.

Zilele se scurg repede, bucuriile se înmulțesc și o nouă zi îi găsește în același cămin călduros. El o surprinde cu o ciocolată caldă, o ia în brațe și privesc împreună peisajul din fața casei unde fulgii de nea dansează printre luminițele colorate dând străzilor un aer magic, ca-n povești. Copiii fericiți și curioși se trezesc și dau fuga la pomul împodobit unde știu că îi așteaptă mereu dorințele lor devenite realitate.

Anii trec tot mai repede, iar azi într-o altă dimineață răcoroasă de vară, ea stă la măsuța cu flori de pe aceeași verandă, lângă aceeași cafea uitându-se către cerul senin. Soarele răsare pentru a-i încălzi sufletul singuratic în care plouă de ceva vreme. Ceștile de cafea sunt tot două în fiecare dimineață, dar el nu vine azi. Nu a mai venit demult. De fiecare dată când se uită în oglindă, părul ei alb, ridurile care i-au copleșit fața cândva atât de netedă și ochii ei căprui blânzi și încă fermecători îi reflectă toate amintirile adunate într-o viață și știe că acolo unde o așteaptă el povestea lor continuă și va dăinui la nesfârșit într-o lume mai bună unde iubirea primează și sufletele dansează…

2 thoughts on “Acolo unde el o așteaptă

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *